Uneori zilele par inmanusate in beteala mecanica si aerul se onduleaza greu, imbracat in miez de muzica si parfum galben. Si pieptul tipa a condens inecacios si rasuflare impietrita in membrana jugularei. Atunci apa e doar otrava alunecand lasciv prin coridoarele trupului. Si hainele ascund tristeti indoliate, caci epiderma zace uscata, strapunsa de setea spiritului insangerat de muscaturi de dor.
Insa inceputurile se desprind nesperat de imbietor din bobitele amare ale sfarsitului si noi maini ti se ofera in imbratisari ametitoare si sarutari cu gust de zapada dulce. Capsuni uriase pocnesc sub matasea degetelor, stropite cu aer vanilat si furnicaturi senzoriale.
Atunci orasele sunt cucerite de noi senzatii si lumini albe se asaza pe cenusiul trairii ca o carne noua pe articulatii fine. Soarele se aprinde mineral in tablou fructat, ca un schelet de portocala asezat punctat peste caramizi visinii de viata si transparenta arzatoare de dantela se cuibareste printre pori electrici. Iar inima ce a incetat sa bata se umfla de soapte jucause, imbatata de inceputul unui nou vis din carton multicolor, in care nu esti singur, ci pictezi in doi.
Inca o data, cand ai veni,
celulele mele ar creste din pui,
si buzele ar arde in cenusa de rosu,
si ace de sete ar aprinde in cuibarul pantecului
lapte din lumina sangelui.
Si ti-as fi prunc,
si odiseea mugurului.
As muri in cuie de trandafir
si fierul mi-ar fi voiosie.
M-as umfla ca un mal apasat de pietre,
ce le inghite si le primeste,
o rochie cuminte si infiorata,
tesuta din oase de stihie,
si piei de rug,
si fum molatec,
si aripi de furnica alba
in talpi ce iti danseaza.
Iar tu ti-ai trage nadragii peste suflet
si ai pleca, falic demiurg, insorit de negi de lumini,
fara sa stiu macar ce te-a circumcis in faptura mea.
Si as ramane un copil,
nenascut pe sfert,
invelit cu stupoarea celui avortat,
neputincios sa ma adap la sanu-ti vanat si amar,
ce m-a secat.
Cand ai venit a fost explozie de fum cu miros de portocal copt, si menta proaspata, si abur visiniu si racoros de ceai din frunze de cires, turnat in cupe piperate, si rumegus ud, cojit de pe pereti ce au cunoscut doar atingerea soarelui, si nasturi de sticla asortati la culori metalice, si furnicaturi de votca ramasa peste noapte in paharele tale. Toate au pocnit ca un proiectil rosu prin albus dulce de priviri electrice si paienjenisul sangelui s-a pulverizat fierbinte in buze senzuale si imbratisari extatice. Si toate gloantele din lume au plesnit zgomotos in mine, lasand pe fiecare muschi o zgarietura cicatrizata in argint viu. Fiecare celula a mea a simtit atunci unde se afla fiecare celula a ta, fiecare atom de fiinta, ce stie, cum simte, din ce stea s-a nascut, in ce limba vorbeste. Am stiut ca intreaga materie exista sui-generis in tine, caci tu ai fost magia si magia a inceput sa-ti semene.
Mi-ai dat cate putin din buzunarul cu lumina... Imi amintesc de dantela verde, pe care o strangeam la piept, cocotata pe canapeaua veche de plus, de prafuri colorate in cafeniu moale ce patrundeau pe geamul intredeschis in amiezile de martie, de noptile ce ne prindeau in vegetal crud, ascultand doar soapte si vinil prafuit. Si m-ai lasat sa privesc prin nori si plumb. Cand visezi, e cel mai usor sa te pierzi, dar tu m-ai tinut de mana strans. Imi amintesc cum nu te temeai de nimic, iar eu ma speriam de indrazneala de a spune "noi". Si m-am simtit femeie si fetita, la fel de vie si tulbure, intr-o simultaneitate de clipe, traite in vecinatatea vesniciei. M-ai lasat sa visez pana la capat. Si m-am trezit din cel mai adanc somn, mi-am dezlipit de pe ochi ventuze negre de plastic. Si am simtit pentru totdeauna cine sunt, cum sunt si cum voi fi de acum.
Am stat nuda in epifanie, in atemporal si sexualitate, lasand sa curga in matase alba seminte magice de sange si sudoare.
Si timpul mi-a facut o favoare, cand ma lovea in piept cu manusa lui metalica. Ma bucur, caci totul a fost pana la tine doar amagire rece si simtire trecatoare...
Tricoul tau, tricoul meu preferat, blandetea aproape brutala din privire, mirosul racoritor de compot de piersici, zidurile inalte, invaluite in iedera neagra, eu si tu dizolvati in sfintenia noptii, piscaturile lenese de soare primavaratic, casetofonul din masina alba, ploi moi, ladita cu gheata, dimineti cu praf de biscuiti, talpile mele pe beton cald, padure, folia de plastic amestecandu-se cu frunze umede, blugii tai suflecati pana la genunchi, inghetata cumparata la miezul noptii si degustata fara graba direct de pe buze, ca un zahar rosu cu gust de ruj si bezea, parfumul tau aproape vegetal, apa rece, din nou ploaia jucausa si emotionata, invaluindu-ne matern gleznele. Ploaie temporara si atemporala peste noi, prietenii ei galagiosi, completandu-ne complesitor.
Si cand ma gandesc ca inainte imi placea sa calatoresc doar cu ochii inchisi si talpile bine impaturite in griul inert al existentei. De una singura, cu ochii mei inaripati ascunsi in vant ondulat. Uneori mi-i acopeream ca sa ma stiu singura si sigura, departe de acele adevaruri din interior pe care imi e teama sa le ascult deseori. Dar demonii ramaneau de veghe, agatati de doruri si tristeti sterile. Si speram in secret sa vii tu, da, cineva ca tine, si sa arunc pantofii cu toc si rochiile pastelate pentru draperii de ploaie si necunoscut salbatic.
Eu, convinsa ca nu pot trai decat singura. Tu, convins sa imparti drumul cu mine. Eu, asteptand mereu la rascruce de drumuri. Tu, asteptandu-ma cu o harta inrosita de trasee. Poate ca in drum spre oriunde te-am intalnit pe tine... si de acum nu o sa adorm pe locul din dreapta fara muzica, fara fiorii aventurii, pentru ca totul cu tine e o eterna calatorie catre mari neinotate si munti neumblati de nimeni.
