Am pus punct... un punct excesiv de rotund, care se rostogoleste cu gratie in bratele unor puncte de suspensie abia trasate. Un punct albastru... un albastru tipator si urat ca o meduza disgratioasa care mi se lipeste de ochi. E un punct flamand si umed ca o avalansa de ganduri crete si picaturi moi, evaporate, care mi-au fumegat in inima, avide de proaspat.
Un punct tare micut, care se balanseaza timid in aer, aruncandu-si un piciorus in zenit si varandu-si nasucul, curios, in nadir. Sta cu burtica la soare si asteapta sa fie preluat intr-o naveta spatiala de o civilizatie spirituoasa, care sa ii dea sa bea ambrozie si sa-l rupa-n gura pana se dilata si se face din punct balta.
Eeh... si as putea vorbi la nesfarsit despre acest punct, dar cine naiba da atata importanta unui amarat de punct!? Io, care l-am lipit pe sufletul meu. E un punct sfant, nenorocitul asta de punct...
Fericirea e mai mult asa... un sitcom de doi lei care imi provoaca greata.
Un delir consumat intre rulmentii grei ai constiintei mele branduite si fisurate.
O banda de otel care imi incolaceste bratele si imi survoleaza tamplele mirate.
Port capul asta greu pe umerii plapanzi ai dragostei si ma rog in fiecare clipa sa ma trezesc murdarita... manjita de ploi noi care sa-mi inunde visele pitice.
Toti sa stea in picioare, numai tu sa stai intins...
E trist... asa cum iti place tie. Ramai cu bine!
Subscribe to:
Posts (Atom)
