Au mai ramas doar apele reci ce se umfla in porii invadati de nisip, lovind cu forta carnea de argint.
A mai ramas drumul deschis de o intrebare invinsa.
A mai ramas darul lacrimii, curgand suav pe obrazul zidit in intim si fragilitate.
Au mai ramas nebanuitul si posibilul, compunandu-se si recompunandu-se la nesfarsit.
A mai ramas intunericul dezgolit palorii degetelor oarbe.
Au mai ramas genunchii moi, invesmantati in pudoarea celei mai profane imbratisari.
A mai ramas emotia verticalitatii, impachetata in uitare si clipa impenetrabila ce nu mai poate spune "Sunt...", infiripata in toata puritatea ei gratioasa...
A mai ramas rasul de prunc fericit, tandru si cald, intinzandu-si mainile intr-un alint solemn, odihnit in dragoste.
A mai ramas un buzunar gol in care o fetita a ascuns momente, culori si ochii rataciti, care se sting la piept, arzand in flacara lor neputincioasa...
Subscribe to:
Posts (Atom)
