Desculte in sfintenie, stele pareau calde, fierbinti de omat, cu solzi onirici din argint pictat in invizibil translucid.
In acest refugiu stelar, ai fost iubit de la inceput, putin timid, putin egoist, putin pueril, putin matern, putin irevocabil, putin demential, putin irepetabil, putin atemporal. Curat, biruit, cathartic, in robie, cu porii umflati ca o panza purpurie, leganata in lanturi uriase, ce se prelungesc dincolo de existenta si de moarte.
M-am imbatat cu setea de a strange la piept o tacere deasa, un mormant scump ce si-a captusit culcusul din romburi de lumina alba, indiferenta, moarta.
Si ai fost o fericire dureros de mare, o senzatie inexorabila, imensa, poruncitoare, nechemata, rosie ca un obraz rumenit din pudra cu miros intepator de iunie, ca firicele lenese de praf in amiaza ce se ineaca in bulbii privirii, plutind anevoios printre cioburi de imagini.
Ai fost un sapte negru, un pansament de litere, o eterna gelozie, o tortura, o navala de durere, o primavara cu miros incandescent de freamat si verde, un sens ce mi-ar putea salva viata, o psihoza lucida, o melodie moale, ce se leagana rar, ca o pendula intre somn si visare, o lucire stranie, o sete de carbune, o dimineata stropita de ploaie vantoasa, tainica.
Si printre cupe de vin credeam ca mi-ai vazut culoarea sangelui izbucnind mai vie. Credeam ca mi-ai privit mijlocul dansului inmuiat in fericire. Dar ai plecat cu alintarile unui dusman, stiind prea bine ca as fi fost mereu pentru tine eter in nemarginire...
Subscribe to:
Posts (Atom)
