Goli si cel din urma pahar, asteptand cuminte ca lumina privirii sa dispara marunta in aerul vibrant, printre teancuri de carti vechi, incremenite in finitudinea unui deznodamant prea previzibil pentru a mai fi parcurs.
Ea, o femeie cu palmele reci, care purta o jacheta de motociclist peste o rochie cu imprimeu floral, nu putea sterge praful din unghere imposibile.
Plecase visatoare, insa gandurile ei se lovisera trufase de pasarele opuse ale unei nave ancorate in frumusetea unui "niciunde".
Trebuia sa aiba curajul sa deschida camera in care a abandonat tot... toate lucrurile teribile care au crescut din seva viselor, zgomotul fragil al clipei, amprentele unui zambet mandru, impacat.
Totul avea sa fie alb, un alb turbat, doar pentru ea, un popas in splendoarea infinitului de a lupta pentru o iluzie simpla, cu miez curat. Pentru un fior liber, inalt...
Subscribe to:
Posts (Atom)
