Anca: Cand te-ai nascut ultima oara?
Irina: Eu? Azi de dimineata. Cand am sarutat bordura uriasa, urbana, inundata de soare si am tras pe mine uniforma subversiv-metropolitana. Tu?
Anca: Eu nu m-am mai nascut de 21 de ani. Mi-e si teama sa mai privesc in oglinda...
Irina: De ce ai privi in mine?
Anca: Nu stiu... asa... pentru a deturna sensul unei fatade de forme sofisticate, incoerente.
Irina: De ce nu stii tu sa comunici? Te exprimi si simti al dracului de ermetic... Doar tu esti cea incoerenta!
Anca: Traiesc intr-un cimitir nocturn... Nu imi cere sa nu murdaresc cuvintele. Sa nu joc snooker cu ele. Sa nu ti le bag pe gat cu lingurita de plastic. Asa ne vom vedea mai bine... in cele din urma.
Irina: Incerci sa ma pacalesti... Tu... pe mine! Papusico, daca ai fi bolnava de autenticitate, nu ai mai inghiti atat de facil minciuna.
Anca: Minciuna? Ce e in definitiv minciuna? Eu nu am fost mintita. Niciodata...!!!
Irina: Niciodata??? Esti ilara... Esti proasta de mooori!!!
Anca: Cine esti tu? Cea care cheama ecoul? Crezi ca vocea mea nu are destul plici? Nu vezi ca sunt arsa de vant si ma invart intre "ramai" si "aici"?
Irina: Stii bine cine sunt eu... Eu iti miros bataile inimii.
Anca: Eu nu am inima. Traiesc dilema noroiului...
Irina: Si eu ce sunt?
Anca: Tu esti o pseudo-constiinta... infecta, nenorocita.
Irina: Pseudo e ma-ta, fraiero!
Anca: Ma rog... oricum nu pot sa te fac sa taci. Putem continua? Azi...
Irina: Nu... eu nu mai pot continua asa.
Subscribe to:
Posts (Atom)
