Uneori zilele par inmanusate in beteala mecanica si aerul se onduleaza greu, imbracat in miez de muzica si parfum galben. Si pieptul tipa a condens inecacios si rasuflare impietrita in membrana jugularei. Atunci apa e doar otrava alunecand lasciv prin coridoarele trupului. Si hainele ascund tristeti indoliate, caci epiderma zace uscata, strapunsa de setea spiritului insangerat de muscaturi de dor.
Insa inceputurile se desprind nesperat de imbietor din bobitele amare ale sfarsitului si noi maini ti se ofera in imbratisari ametitoare si sarutari cu gust de zapada dulce. Capsuni uriase pocnesc sub matasea degetelor, stropite cu aer vanilat si furnicaturi senzoriale.
Atunci orasele sunt cucerite de noi senzatii si lumini albe se asaza pe cenusiul trairii ca o carne noua pe articulatii fine. Soarele se aprinde mineral in tablou fructat, ca un schelet de portocala asezat punctat peste caramizi visinii de viata si transparenta arzatoare de dantela se cuibareste printre pori electrici. Iar inima ce a incetat sa bata se umfla de soapte jucause, imbatata de inceputul unui nou vis din carton multicolor, in care nu esti singur, ci pictezi in doi.
Inca o data, cand ai veni,
celulele mele ar creste din pui,
si buzele ar arde in cenusa de rosu,
si ace de sete ar aprinde in cuibarul pantecului
lapte din lumina sangelui.
Si ti-as fi prunc,
si odiseea mugurului.
As muri in cuie de trandafir
si fierul mi-ar fi voiosie.
M-as umfla ca un mal apasat de pietre,
ce le inghite si le primeste,
o rochie cuminte si infiorata,
tesuta din oase de stihie,
si piei de rug,
si fum molatec,
si aripi de furnica alba
in talpi ce iti danseaza.
Iar tu ti-ai trage nadragii peste suflet
si ai pleca, falic demiurg, insorit de negi de lumini,
fara sa stiu macar ce te-a circumcis in faptura mea.
Si as ramane un copil,
nenascut pe sfert,
invelit cu stupoarea celui avortat,
neputincios sa ma adap la sanu-ti vanat si amar,
ce m-a secat.
Subscribe to:
Posts (Atom)
