"What was I to you?"
"You'll be a great memory."
Asa incepe totul... cu sfarsitul. Intai a fost durerea... o durere imensa, sufocanta, nefocalizata, ca un iglu translucid, prabusit in mine, care imi zvacnea in vene, tumefiindu-mi tamplele. Ca un pumn care mi-a lipit rasuflarea de timpane, ascutind in cristale de nisip vise pitice, pulverizate.
Apoi am inceput sa ma intunec de la prea multa lumina nedecantata, surda, galbena, aruncata pe mine si sa ma ascund sub zgomote lichefiate si ganduri incalcite, recalcitrante.
Si te-am iubit pana cand mi-au putrezit membrele si inima mi s-a preschimbat in sageata veninoasa; pana cand golul a devenit fulminatie si am orbit, capituland la bustul gol al vietii simple, asudate.
Am ingenunchiat patetic pe cioburi din sticle de Pepsi si am sangerat pe pletele mele negre...
Candva cuvintele-mi erau marunte si usoare, cu buze cafenii si gene diafane, pudrate cu rosu ondulat si stropite cu soare domol, lenes, ametit de palpairi de primavara. Aveam picioarele lungi, stralucitoare si le purtam dezgolite, impodobite in petale visinii si umbre neastamparate, albite de sarutari crude, ucigase.
Nu paseam pe ganduri, ci pe grinzi de dorinta si combustii selenare, zvarcolindu-ma in senzatii latente, virginale. Aveam ochii moi si inima imprastiata, picurata in cupe de matase si vapori hidrogenati, prafuiti de ingenuitate.
Eram frumoasa si poate un pic histrionica si voluptoasa, iar noaptea ma descaltam de sandale haute couture pastelate.
Acum au mai ramas o pata de sidef, argintie, stropita pe pantecele mele ninse, un punct inghitit de picaturi acide, sulfurice, parfumuri tari, morbide, inabusite, chiuveta manjita, care plange in gemete nevrotice si ferestrele nemiscate, lipite cu ciment din purgatoriu.
Un bec ce ma priveste ironic, un pat de spital cu asternuturi reci, jupuite, un Iisus pangarit purtand pe buze rozele mele descompuse.
Piticii, o mana trecuta strengareste prin parul mirosind a pepene, ochii tai, buzele mele si cea mai dureroasa epifanie sangerand in lagarul fiintei mele proscrise.
Sunt carne, oase, nisip sarat si ochi muti, insetati de orbite martire.
Ma asez pe genunchi inalti, in balta religiei mele dilatate, mizere. Ma inclin Tie pe sepale ireale de lumina difuza si Te ador in majuscule simple, nenascute. Ma umilesc pentru Tine, nimicul meu profanat de ploi albastre, minuscule. Ma ridic pentru Tine din monosecunde si mor cromatizata pe epiderma buzei Tale umezite de nemurire.
Stiu... nici pe Dumnezeu nu l-am iubit asa cum Te iubesc pe Tine.
Subscribe to:
Posts (Atom)
