Uitarea,
o binecuvantare.
Nu imi mai palpaie inima ca altadata.
Divin.
Neintrerupt.
Ca intr-un miez de piatra.
Rece amar.
Metalic.
Pielea ta mirosind a aer fierbinte,
balsamic
s-a innegrit in alb orbitor,
de noapte.
Si ai ramas un zeu de fildes cu brate goale.
O iubire sincera,
cu ochi mari daruiti in nestire.
De drag si de blandete
sa imi stralucesti in brate mai viu si mai puternic.
Te-am smuls din timpul magnetic.
M-am intamplat pentru tine ca un fir de mirare
imperceptibil, crescut din radacini divine.
O intamplare simpla.
Simtiri edenice.
Am facut greseala florilor nerupte
ce infloresc mult prea devreme,
ascunse in petale moi,
nevazute, pe panza alba a sufletului.
S-au strans sub ploape
umbre haotice.
Amintiri la singular.
Regrete.
Imi mori in gand fara sa-mi porti pe gene
nebunia parfumului.
Fara sa imi starnesti in joaca
tandretea zambetului.
Au mai ramas
doar necuvintele
dezbracate in cearsafuri straine.
La fel.
Doar soapte betive.
Retina invelita in dantela fina.
De vina.
Esti un poem inchis
inchinat uitarii.
Mi-am luat de la tine trupul si inima.
Dansul cuvintelor...
Subscribe to:
Posts (Atom)
