A inceput sa scrie o poveste care aproape s-a intamplat, povestea ta, ascunsa sub o geana curioasa, pe care a sarutat-o din greseala. Povestea ta, domoala si argintie ca silueta unui gand fragil, agatat sub dalele reci ale unui felinar stingher indoit.
Plouata cu soare nou si mangaiata din incheieturi de miere, si-a adormit tristetile frumoase la sanul ocrotitor al viselor rosii, ferite de talpi uriase.
Insa tu nu te-ai oprit sa te miri si te bucuri de cel mai firesc lucru din lume... de clapele albe, de clapele negre, de degetele ei de matase, de un pian cu aripi rotunde, irepetabile, umbrit de cearsafuri moi de petale, de maluri de flori taiate cochet de jur imprejur de sase poduri de vant, ce-ti dansau pe picioarele goale.
Nu i-ai zis "Buna...". Nici macar "Tu esti nicaieri. Eu sunt aici. Invata-ma..." sau "La dracu, mai asteapta...".
Iar ei ii era dor de magic, de aprilie, de avioane mov de hartie, de tramvaie-viori, de cerul in care a plantat leagane, de zmeura, de cocori, de nimic trist, de nimic rau, de zahar, de julituri mici, de doua maini aromate, de ploaie fina, de stradute pietruite, de ora 11 si un sfert catre nicaieri.
A alergat asfalt dupa asfalt, oras dupa oras, vinil dupa vinil, insa acum s-a oprit... amestecata intr-o singura culoare, ce isi rade picaturile printre spitele genelor - umbrele stelare - suspendate lenes in intelepciune visatoare.
Tu erai altfel, insa niciun pic magic... un claun trist care s-a oprit sa-si ia o bere, iar ea... a prins intre degete mici un balon cu heliu. S-a pierdut in mansarda din petale de portocal indragostit si boboci de tigari fumati printre picuri. Si si-a patat albul privirii cu o jucarie trista, expusa intr-o vitrina prafuita, fara eleganta, fara magie, cu un piept mazgalit din ochi inchisi si o inima defecta.
Subscribe to:
Posts (Atom)
