In urma a ars inabusit, a picurat putin scrum si atatea tulburari purpurii s-au stins sec intr-un tremur anemic de fier.
Insa o lumina noua ma apasa placut si am tot mers catre ea, iar aerul rece mi-a imprumutat bratele lui - brate ce eu nu le stiam - si asa am smuls din suflet capete amagitoare de flori, ce au crescut pe alocuri in radacini de buruieni.
Curata, m-am lasat primita de glasuri de lumina si am reinceput sa fiu capatul meu, incredere, putinta, infinit, explozie difuza, inocenta profanata. Mi-am pus pietre pastelate pe ochi si foite transparente in loc de pleoape. Si am invatat sa privesc cu pofta prin colaje de lumini colorate.
E verde din nou... un verde pur, ud de priviri. Un verde infricosator de fericit, coexistand in dragoste si sens.
Ganduri albe plutesc in ceruri cu miros de livezi si aer iute de cearsafuri proaspete. Timpul a devenit abur, egal si deplin intr-o primavara de vise, cand Soarele arde divin si picaturi mici clocotesc curate pe nisipul pasilor.
Ma regasesc mai frumoasa, mai intensa si mai proaspata. Sunt toate femeile care au dorit vreodata, toate fetitele care au crezut, toate luminile care danseaza diafan printre cioburi de praf, toate parfumurile inalte, toate apele care intuiesc miscarile copacilor, toate capsunile ce s-au lasat invadate de sirop intepator de zahar, toate sperantele care si-au ascutit aripile.
Ninge cu o masura de aur peste mantii de sidef, cu ochi impodobiti in picuri de miere si flori de lamai, cu bobite magice ce apar impletite pe umar in stropi de sarut, cu bulgari rosii aruncati cat mai sus... pentru a fi prinsi si daruiti.
Subscribe to:
Posts (Atom)
