-Bine-ai venit, Fat-Frumos, am auzit de tine, dar de vazut nu te-am vazut niciodata. Poate doar intr-o zi calda si umeda, impietrit, oglindit in verdele marii, cu zambetul spart de valuri murdare.
Ai muscat din mine, Fat-Frumos, din buzele mele coapte ca un mar moale. Mi-ai cules crengute dulci si rotunde de pe tample diafane. Am dormit impreuna pe flori mute, insa glasul plans al fluierului a doinit incet in tine, ademenindu-te catre castele ninse si ziduri atarnate de cerul inaltat in ruine serafice.
Te-ai avantat pe seaua calului si ai plecat in lume, dezmierdat de umeri de ploaie si priviri senine.
Nu ti-a placut simplitatea mea, Fat-Frumos... Ai vrut cuvinte, dar firea e inaltatoare prin taina si tacere. Nu ai avut timp sa imi asculti simtirea, melodia invelita in nori de argint si miros orbitor de soare. Nu ai avut timp de aceasta intamplare simpla. Ai calcat stramb pe ierburi improspatate, fierbinti, fara sa privesti in ochii mei plini de visuri somnoroase.
Nu ti-a placut paloarea inimii si roseata chipului, mainile mici si pletele despletite, unite ca intr-un leagan cusut din flori de gradina, scufundate in matase. Mi-ai zis ca iti par moarta... Dar asa este povestea, Fat-Frumos... De ce nu intelegi? De ce nu-ti amintesti? Poate pentru ca nu esti Fat-Frumos... Daca m-ai saruta intr-un anumit fel, pe ochii palizi si mi-ai spune cu o voce dezmierdata: "-Hai, scoala, e ziua-n amiaza-mare!"...
Dar nu ai timp, Fat-Frumos... esti doar o umbra indepartata, ascunsa intr-un palat de marmura. Pentru ca esti batran, Fat-Frumos... pentru ca ai crescut intr-un an cat altii in sapte, iar asta nu te-a facut mai intelept... ci mai grabit, mai orbit, mai innebunit de pulsatie.
Povestea ta a incaruntit pe genele mele albastre, pe carnea visinie, spalata in negrul sfasiat de noapte.
Si te credeam viteaz, Fat-Frumos, chiar daca toti ceilalti radeau de calul tau slab, de tinichea. Radeau de mine, radeau de noi...
Ma durea sa te vad plangand, Fat-Frumos, si l-am schimbat cu un exemplar alb, inaripat. L-am hranit cu jaratic, l-am adapat cu para de foc si i-am turnat pe crestetul incins lacrimi.
De ce traiesti in basme, Fat-Frumos? Ai fi putut ajunge pana aici, pe calul tau nazdravan... Dar dorul inimii tale e pesemne undeva mai departe...
Nici nu existi, Fat-Frumos. Nici nu existi. Esti doar un bufon. Un bufon trist... Un om obosit... coborat pe niste scari crapate. Pana si zmeul ala tont a murit rapus de propriul lui buzdugan...
Dar pe mine m-ai ucis, Fat-Frumos... si eu am stiut, si m-a durut, si te-am lasat, si te-am cantat, si te-am iubit in alb.
Tuturor le-ai oferit cate ceva, Fat-Frumos... zambete, prietenie, onoare, dragoste. Mie nu mi-ai daruit nimic... poate doar un vis care ma arde apatic, un sarut timid, acoperit de alge, multa asteptare si munti de sare... m-ai lasat sa traiesc singura, cu fata in brate, cutremurata, lipita de membrele soarelui.
Mi-a fost frica, Fat-Frumos... ca o sa cad dupa calul tau alb in mare, intre tarmuri pamantene, inghetate.
Am invatat sa zbor, Fat-Frumos... Am invatat... si acum o sa inchid fereastra. Eu nu am nevoie sa plec, Fat-Frumos. Eu raman aici, cufundata in ceata asta alba, indragostita de vant si mirare. Asa zbor eu, Fat-Frumos! Asa am fi putut zbura amandoi...
Subscribe to:
Posts (Atom)
