“if death meant just leaving the stage long enough to change costume
and come back as a new character…
would you slow down?
or speed up?”
- chuck palahniuk
..to live is the rarest thing. most people exist, that is all.
Credeam ca voi muri in golul rece ce l-ai lasat in mine, si m-am zbatut insetata de infuzie vie, si te-am pictat nemarginit rosu impletit in fasii de negru...
Apoi am inceput sa ma impac cu disolutia trairii, cu imaginea ta strangand o mana palida, cu trupurile voastre imbratisate flasc intr-un fragment imaginar de existenta. Pe ea o vad desfigurata, cu ochii simpli, fericita insa. Ii lipsesc eleganta si tumultul. Ma pun in pat si focul se evapora in emotii si scarba. Mi-e scarba de tine…
Cand te iubeam aveai argintiu creionat pe aripi si degetele tale tipau prin siraguri de plete. Erai electric si proaspat. Acum ai ramas tot mai mic si biologic, ca un sac de sange in care au azvarlit artere, vene si brate. Pe ochi ti-au pus cearcane, pielea ti-a crescut uscata, parul rar si moale, iar unghiile ti le-au tintuit in cuie oarbe. Esti rece si palid. Sangele ei e acum sangele tau. Si nu mai esti tu… Cum te-as putea iubi cand nu mai esti tu!? Mi-am adus aminte. Mi-am dat seama… Esti altul si tot asa ai fost si ieri, si prima oara cand te-am vazut… Oare am uitat eu sa te privesc? Sau nu am vrut? Probabil...
Incep sa fiu libertate si pace. Nu erai tu...
Si inima plesneste in cantece galben-difuze, ascunse in trompete de fum invizibil.
Si eu cea veche ma sting in contur de funingine aprinsa. Sunt clocot. Si sunt vie...
De ce-ar incepe visul in cuvant
azvarlit in sirag de sunete,
blestemat sa sune,
gemand steril,
scos la mezatul ideii pure?
De ce nu ne-am putea pierde glasul si mintile-n fum
si talpile sa friga a zbor si alama incinsa?
De ce visul nu ne-ar fi destul
si am avea nevoie de gandul obositor,
cand am putea fi aluat si haos dospind de eres?
De ce nu ar ninge cu verigi de nimic
sparte intr-o secunda cadere,
parfumati pana in pantece
cu credinta inimii manoasa de flacari?
Sa ni se-atinga jucaus privirea de vant,
si franghii de ploaie, si catuse de trup.
Sa fim tobe si umbre batand,
si praf miscator,
si herghelii rebele de coame,
si vesmant crud,
si bezne-n lumini curgand.
Visand un vis mut..
We don't have to be stars exploding in the night or electric eels under the covers.
We don't have to be anything quite so unreal.
Let's just be lovers...
poate ca am inceput cu crengile si mi-au crescut mai apoi radacini stropite din verde pastelat albastru
poate ca am crescut in sticla, ca apoi sa napadesc de carne si secunda
poate ca am orbit la amurg si imi simteam doar scoarta rece, ascunsa in polen pastos si apa limpede, inmuiat cantatoare
poate ca pasari se opreau si adormeau cateodata suspendate in fire de somn electric, torcand a libertate si vant rosu
poate ca ciupeau din mine maron moale si foi ce inca-si poarta gustul de argint scuturat si inghetata zapada
poate ca au uitat in mine samburi ce gemeau cu glasul meu, caci samburii nu aveau muschii cuvantului, doar buze de lamai
si mi-au cerut sa-i simt cu palma, sa ii mananc cu dinti curati, imbracati de diamant si piatra
poate ca uneori nu stiam sa rad, caci coltul gurii sangera de zambet ascutit ascuns
poate ca am indraznit sa imi leg crengile de spirale de aer iute spart, si franjuri de iarba murdara,
iar soarele fum mi-a strapuns trupul vinetiu de teama scazanda si viata
poate ca ai fost tu si bolta s-a scurs in urlete de ciocarlii care au plans in penaj incolor ora luminoasa
poate ca otrava era ambrozie indoita cu remuscari si scrum strivit de asteptare
poate ca scopul uitat era doar in mine si cei ce ma urau m-au iubit cel mai salbatic
poate ca falfaitul de crengi ma stragea prea tare si uneori imi doream nervos sa tip muguri, sa scuip galben, sa ma sap din nou in nisip ud, sa dezgolesc un san matasos in spuma apei, sa las sa curga din mine piei si silabe
ca apoi sa mor simplu in tais de brat, intr-o iarna prea mult amanata, incinsa in sageti de sange si foc, emanand pe degete straine de arbori, abur incins si caldura alba.
oare as fi iertata…?
ma inserez oricum
pentru ca am indraznit sa fiu si sa raman arbore..
poate ca noua, copacilor, in genunchi ne sta viata
poate ca mi-am desprins gleznele lemnoase din lanturi de otel imaginar
poate ca am invatat sa ma indoi si sa ma ridic, la fel de verde-n ploi calme sau ploi dezlantuite-n acid amarui.
..today, tomorrow, next week.
nicola tesla
federico fellini
truman capote
audrey hepburn
seth godin
alber elbaz
carine roitfeld
sofia coppola
barack obama
jonathan safran foer
ellen von unwerth
elvis presley
albus dumbledore
kate moss
john lennon
tim walker
henri de toulouse-lautrec
natalie portman
oscar wilde
margot tenenbaum
mikhail baryshnikov
woody allen
wolfgang mozart
amelie poulain
edith piaf
natalia vodianova
bob dylan
tim burton
hayao miyazaki
f. scott fitzgerald
jürgen teller
hubert de givenchy
martin luther king
wendy bevan
marlon brando
isabella blow
bob marley
salvador dali
marlene dietrich
marie antoinette
coco chanel
stefan brüggemann
napoleon bonaparte
elsa fitzgerald
alfred hitchcock
mahatma gandhi
josef fares
charles baudelaire
goran bregovic
wes anderson
maira kalman
christian lacroix
vladimir nabakov
terry richardson
oskar schindler
john galliano
mark ryden
marilyn monroe
liv tyler
norman parkinson
betty blue
emir kusturica
vincent van gogh
mats gustafson
ingmar bergman
..want to put someone else on the guest list?
S-au imbracat ceturile in viu si pasi din cenusa aromata alearga pe descult inalt. Albastrul s-a aprins in lumanari din galben ars, impodobit crud pe buze curate. S-au desprins din mine florile de gheata si e placut, caci nu mai doare.
Noaptea e doar nisip, si clocot, si salbatic. Ger imbracat in paturi matasoase si cafele turnate in pahare ciobite. Felii de dulce imbibate in nectar de lapte. Ochi sub care se ascund zambete indraznete si fumuri pastelate. Si cald boem. Si tipat desenat. Si picioare ce se impletesc. Si gene sarutate. Si verde cules din roua diminetii, intre ferestre cu margini albe. Si degete obosite. Si flori desenate pe piele, ce miros a nerabdare si calm ametitor. Si plete sfidatoare. Si matase cu miros de parfum tipator. Si cuvinte incrusate. Si lumini clatite in culori vibrante. Si picuri de rosu molcom. Si sufletul ce s-a golit sa te primeasca. Si struguri moi, stransi intre dintii inclestati in viata.
Si noptile ce se amesteca sarate.
- david brent
i often hear people say (and think myself) that they deserve something. but the question is - why do we deserve things at all? and compared to who? is this word just a relic from religion - a reminder of the categories hell/heaven? or is it a disguised form of presumption?
what we deserve in life is perhaps the same thing as what we expect of life?
and isn’t it kind of amazing to be alive at all, considering the odds?
Subscribe to:
Posts (Atom)
