Pe un deal, ochii mei au visat o moschee cu acoperis caprui si ziduri pictate in creta umeda, chinestezica, profanata de un taoist nemuritor.
Pahare cu picioare zvelte si cupe carnoase isi etalau nurii de zmeura si urme de buze rujate se tavaleau in zambete fade, sub lumina straveziu-lasciva a gandurilor mele murale.
Un batranel cu papion cafeniu si tample imbujorate ciugulea biscuiti cu crema ninsa, amara, plangand in mansetele batistei sale parfumate cu desuuri de amanta rafinata.
Inchei aici primul capitol. Caramele. Carioci. Vitralii pictate in culori de smalt metalic... Am vorbit despre multe nimicuri degenerate in scancete grave si metafore dantelate, accesorizate cu sani rotunzi si gene rimelate.
Si as fi putut sa scriu totul un pic altfel... cu mai putine greseli de tipar si de interpretare.
Mama, vreau paine... vreau apa... vreau fiinta... vreau viata.
Vreau poezie... vreau aer... vreau lumina... vreau zambete... vreau sa ma doara.
Vreau pinteni verzi... vreau rosu pastelat... vreau nemurire... vreau credinta... vreau speranta.
Vreau seceta... vreau viscol... vreau zapada... vreau timp... vreau sori... vreau nori... vreau ceata.
Vreau verbe... vreau culori... vreau amintiri... vreau libertate... vreau viitor.
Tata, vreau ochii tai... vreau mingi de foc... vreau arme... vreau armura... vreau biruinta... vreau fiori.
Vreau stiinta... vreau vointa... vreau noroc... vreau ganduri... vreau erori.
Vreau gol... vreau trup... vreau rost... vreau sunete... vreau lacrimi... vreau antonime... vreau comori.
Mama, tu l-ai iubit pe tatal meu?
Tata, iti amintesti de mama mea?
Cine sunt eu? Cum ma numesc?
Sunt fiu de zeu nascut pe-o papadie sau doar o picatura de iubire prelinsa pe-o conducta?
