BLOOMENHERZ's LOUNGE

Am trait un sofism. Am privit un punct fix pana cand am orbit. Ce a fost mai intai? Ochiul sau punctul meu fix? La dracu'... nu stiu. Dar daca pun "meu" DUPA punct, ma gandesc ca deja am raspuns. Nu stiu.

Ptiu, mi-a amortit bratul stang... ala cusut de buburuza de sub gat. Sau de bordura cu furtun. Asa spuneau toti ca am murit. Subit. Ca intr-un... vis (si asa si-a furat-o si ultimul vis). Eu... eu oricum nu mai stiu. Si nici nu mi-as dori...

M-am mai nascut io apoi, dar mult prea tarziu. Nu m-am uitat la ceas. Si nici la cintezoi. Deloc. Chiar daca ar fi fost normal sa ma uit... Macar la cintezoi. Era un cintezoi frumos... Sa ma scuz. De ce? Cum de ce? E si asta un automatism... A, pai nu era niciun cintezoi si ceasul era stricat si in plus ar fi fost redundant... sa ma re-nasc.

Tu mi-ai zis doar ca am intarziat. Zis, nu reprosat. Ceva demn de mentionat. Si memorat. Te-am crezut, pentru ca aveam un aer nativ-naiv pe care il prizam si il expiram in acelasi timp, sperand ca tu n-ai sa te prinzi ca nu am intarziat, ci am murit nemotivat si asta simultan. Nimeni nu vrea sa moara in teoria practica, deci prezumtia de nevinovatie functioneaza... alaturi de pedeapsa, la catarama. Dar in practica teoretica e o cu totul alta poveste... mai veche.

M-ai si certat. Intre timp. Sau mai bine zis in tot acel timp... trecut, deci inexistent. Nu ca tin eu mortis sa ii zic "existent", dar aveai un ton placut si usor soptit si mi-a placut, pentru ca, sincer vorbind, imi doream de mult sa ma certi tu. Atunci m-ai privit. Si asta nu era un privit diferit. Aici voiam s-ajung... Asta era un privit potrivit (sau cel putin asa l-as numi, in situatia data, in care eu am murit sau am intarziat... si de fapt nu stiu). Am si inviat... dar asta se intampla ceva mai tarziu si in plus tu ai fost fortat de imprejurari sa crezi ca am ajuns tarziu. Sau cel putin o scuza mai buna nu ti-am gasit. Poate daca insistai putin... nu stiu.

Asa ca mi-ai zis sa merg sa ma schimb. Asa imi amintesc de aici. Nu stiu daca vorbeai conotativ sau denotativ sau la sictir. Nu stiu... De unde naiba sa stiu eu? Bombaneai ceva... Ziceai ca e frig. Eu am inteles doar ca sunt imbracata nepotrivit. Am gresit... Dar e vorba de eternul feminin. Si e verosimil. Noi, femeile mereu gresim. Ca si aici. Mereu ni se intampla sa "auzim". Si apoi incepem sa vorbim... M-am schimbat. Am venit. Aveam pantofi diferiti (uneori "diferit" are si un sens pozitiv). Pai m-am imbracat cu ce am gasit. Si nu am gasit mai nimic... potrivit. Na, eu stiu bine cat m-am grabit...(din nou eternul feminin). In felul meu. Ma repet... stiu. Dar asa m-am obisnuit...

Paseam pe serpentine de flori. Sau pe spirale de nori. Stiu si nu stiu, dar nu zic... Voiam sa iti daruiesc boboci... boboci de flori. Si ma gandeam la ochii tai... Ma gandeam asa... intr-un mod total diferit (din nou cu un sens pasional... pozitiv). Si cam prostesc. Recunosc. Si nu mai credeam in nimic, pentru ca gaseam din nou (din nou dupa ce am murit sau am intarziat... stii bine ca nu stiu exact) un sens... diferit (aici cu un sens net superlativ).

Dar te-am gasit usor diferit (aici cu un sens usor negativ). Erai intr-o dispozitie indoielnica... ma rog. "Indoielnica" e cel mai potrivit cuvant. Nici prea sarat, nici prea in must. Si nu ma asteptam, pentru ca tu erai diferit (evident pozitiv). Dar nu am zis mai nimic... Oricum eu vorbesc prea putin. Mai ales cand esti tu aici. Deci... ca sa revin... nu a fost nimic diferit (in sensul ca nu am dat de banuit). Chiar nimic. Sa zic... Ba chiar am zambit. Si nu am zambit fortuit (stiu sensul... si mai bine ca nu-l stiu). Am zambit pentru ca asa mi-a venit. Pe moment. Si voiam de fapt sa-ti demonstrez ca nu stiu nimic. Cand te repeti, te ascunzi de cuvinte in lipici. Dar e si asta un inceput... Prost, ce-i drept.

Mi-ai zis sa revin. Am revenit... Apoi. Si as reveni din nou. De ce? Mai intrebi? Pentru ca am invatat sa te cred. Pentru ca nu am incotro. Asa crezi tu? Si as putea sa am. Dar mai astept...

Sa mor la loc, sa ma ingrop... acum in gropi adanci, cu mai mult orz. Sau mai bine zis beton (fara "zis"). Mi-e totuna... Dar mi-e teama de "totuna". Mi-e teama ca vor chema popi ce vor inchide trupul meu in trupul tau si va fi panica in cosmos si scancet de ploi, caci un cerc inchis - se stie - cam pocneste (de invidie) cand doua trupuri de imprumut se iubesc in el. Prost. Patetic. Dar eu gasesc totul cumva... edenic.