Multa lumina. Frig. Cerul, albastru moale si rece, abia a apus in amestec de nori si vant verde, dupa o dupa-amiaza neclintita pe care nici nu stie cum sa o respire, intr-o uitare seaca si fragila, intins pe saltea in fum laptos de tigara.
Ea sta cu fata spre fereastra deschisa, razand si privindu-l, bosumflandu-se, zambind cu ochii inchisi in aer proaspat, nelamurita, cu incruntarea copilareasca de pe frunte, mofturoasa, timida, incandescenta, cantand fiori, povestind sunete. Un rest de soare se amesteca naiv in parul ei cu adieri intepatoare de tei si lene calduta, pulsand rasfirat in pufi plutitori prin toata incaperea.
Se apropie si ii ridica parul cu ambele maini. Apoi ii desena pe abdomen o spirala si isi potrivi degetele prin suvitele ei nepieptanate, degete ce i-au cantat cu o seara in urma la chitara, cu narile lipite de narile ei. Si arunca in eter lacatele pentru care nu avea chei. Nici timp sa caute. Foarte putin somn. Nici glas sa intrebe. Zgomotul, un fel de muzica infiorata. Nici reprosuri sa manjeasca. Nici ratiuni sterile sa masoare. Nici oglinzi. Nici trupuri. Nici frici. Doar ochii larg deschisi.
Plusuri si minusuri se anuleaza intr-un melanj lipsit de erori. Caci e mai frumos sa iubesti cu ochii deschisi, si sa ii deschizi tot mai mult in intuneric, si sa pasesti pe pulpe gol de alb si negru, in mult prea multe ganduri, levitand in mirosul real al lucrurilor.
Si cum miroase umarul ei incins...
Un inceput care abia o naste... pentru ca el o priveste infinita, senzoriala, indeajuns de departe si de aproape ca sa o primeasca, cu incredere arzand in mii de fisuri luminoase, si liniste, si candoare, si nerabdare, facand dragoste cu tot ce ea a uitat prin el.
Daca incepi o spirala din interior, o poti termina cu alta spirala, aparent intrerupta, dar care trece peste tot, continuata bizar de inversul cuvantului rostit in cercuri frante, pe care gandul luminos nu a dansat, iar apoi te poti aseza pe pauzele stranse de la jumatate pentru a scrie o poveste simpla despre valuri, gradini cu ploaie, fericire si maruntisuri risipite peste toate.
Un nou inceput...
Terry O'Neill
Millenia Fine Art Collection
Spain, 1971
Just go out and see the moment and steal it from life
by taking a photograph!
Imi umplu pumnii de pamant si atat.
Fuzionez
si nu sunt.
Plamani cu purpura se infioara de adieri
flamanzi si reci.
Nu am nevoie de mugur.
Cresc in risipire vegetala si ma bucur.
Sunt fata cu soare sau poate m-am ratacit in luna...
Ma intind pe o parte vacanta a cerului.
Aiurea
am ciobul meu de inger tesut in coasta radacinii ultime.
Ma doare placut a piscatura de viata.
E fum
si astenie ludica.
O alta frunza isi inchide portile negre
in seva mijlocului.
Abia drogata cu portia ei de mirare isi incheaga mirosul in nari de clorofila intepatoare.
Nu am nevoie de umbra,
pe timp de aer
sau de muzica.
Vreau spirala mea mincinoasa prin care sa vad nimic si totul.
M-as putea juca cu cercurile stranse cand nu mai pot filosofa timpul.
M-as putea bantui de orizonturi egale si totusi...
Eu si eu...
rami si tipare,
alerg in somnuri gigantice,
delir si cristal redus la organe.
Invat sa ma scutur din patratul spiralei,
privind fix,
scurt,
fara sa dau din umeri,
dansand pe pleoape!
Well, my eyes are made of lemons,
my tears are made of limes.
Mariners hope, mariners despair
Cursing calendars and worshipping maps
Bottles of devotion are thrown into the wintry waves
The tides went and the tides will return
Mikhail Daedalus
the way a crow
shook down on me
the dust of snow
from a hemlock tree
has given my heart
a change of mood
and saved some part
of a day i had rued
Robert Frost
In real life, I assure you, there is
no such thing as algebra,
when it comes to (fore)seeing if hugging either hurts
or heals...
Inspired by
Subscribe to:
Posts (Atom)
