Fluturi negri s-au ratacit pe pielea fierbinte. Ei strajuiau in solemnitate o flacara ce s-a topit astazi in sarutari de ceara amara.
Nimeni nu plange mumia luminii de altadata. Doar ploaia intruchipeaza boabe mari de lacrimi ce cad dulci si reci intr-o bataie de piatra, pe trupul tau pastrat cald, - in naivitatea-mi aroganta - un aluat sacru, proaspat ca cerul diminetilor purificate de verde si roua tamaioasa.
Tot strang la piept un cutremur ireal, nevrand sa inteleg ca lingura de miere era otrava, iar ochii tai marunti, doar o nalucire a raiului, in care saltimbanci tristi si-au facut, pentru o clipa, acrobatiile caraghioase.
As vrea sa imi fi fost strain, sa te fi stins ca un fum ce isi aduna aburul, maruntit de spiritul arderii, in stransoarea firava a altor petale, unite intr-un val opac de nepasare.
Dar cumva s-a intamplat altfel... Caci am inchis ochii sa te cunosc mai bine pe tine, fiu al ploii, si m-am umplut ca o fantana veche si destula, ce si-a deschis porii de apa spre lumina alburie. Ai curs in mine ca un impluviu de metamorfoze ce mi-au ascutit simtirile, ca o implozie de forte gingase, care isi ascundeau chipurile de efemer si tulbure. Mi te-ai involburat in vene ca un parfum tare, care ma strabatea de jos in sus, ca un luminos inviorator de dorinta curata, pulsand fioros in inceput si destramare.
Ai fost mai furtunos decat lanturile spumoase ale mari, un carbune aprins, sterp de negru, ce si-a lasat lucirile de scrum in pantecele inimii... acum, un templu de racoare, ce nu ii poate stinge adierile spalate in foc si puritate.
Ma rog neincetat pentru uitare...
Desculte in sfintenie, stele pareau calde, fierbinti de omat, cu solzi onirici din argint pictat in invizibil translucid.
In acest refugiu stelar, ai fost iubit de la inceput, putin timid, putin egoist, putin pueril, putin matern, putin irevocabil, putin demential, putin irepetabil, putin atemporal. Curat, biruit, cathartic, in robie, cu porii umflati ca o panza purpurie, leganata in lanturi uriase, ce se prelungesc dincolo de existenta si de moarte.
M-am imbatat cu setea de a strange la piept o tacere deasa, un mormant scump ce si-a captusit culcusul din romburi de lumina alba, indiferenta, moarta.
Si ai fost o fericire dureros de mare, o senzatie inexorabila, imensa, poruncitoare, nechemata, rosie ca un obraz rumenit din pudra cu miros intepator de iunie, ca firicele lenese de praf in amiaza ce se ineaca in bulbii privirii, plutind anevoios printre cioburi de imagini.
Ai fost un sapte negru, un pansament de litere, o eterna gelozie, o tortura, o navala de durere, o primavara cu miros incandescent de freamat si verde, un sens ce mi-ar putea salva viata, o psihoza lucida, o melodie moale, ce se leagana rar, ca o pendula intre somn si visare, o lucire stranie, o sete de carbune, o dimineata stropita de ploaie vantoasa, tainica.
Si printre cupe de vin credeam ca mi-ai vazut culoarea sangelui izbucnind mai vie. Credeam ca mi-ai privit mijlocul dansului inmuiat in fericire. Dar ai plecat cu alintarile unui dusman, stiind prea bine ca as fi fost mereu pentru tine eter in nemarginire...
Demonii si-au cules rasplata in fructe de foc, cu samburi de sticla amara. Au pasit mai departe cu minciunile lor adevarate, arzand pe rugul furtunilor oarbe, nesatule de cioburi si ceata.
Nu stiu ce imi rezerva trecutul, insa tu ma inunzi de o fericire umbrita doar de dorul prezentului. Si port in ochi pulverizat parfumul culorilor ce iti danseaza pe piele.
Esti inceputul tuturor femeilor din mine ce se trezesc spasmodic din bratele intunecatei framantari, in mirosuri sarate, dezmierdate sub perdeaua unei solare inserari. In tine isi impreuneaza buzele si pletele, in culori demonice, intr-o explozie atemporala de candoare si albul simtirii orbitoare, sedate senzual in dansuri tribale.
M-ai vindecat de indoiala, acoperindu-ma in ceara fierbinte, stinsa cu nectar parfumat, din pere zemoase si divina simplitate.
Si stim sa fim, doua suflete in paradis, acoperiti cu cerul, albi si de la inceput, crescuti intr-un singur embrion, cu vant in loc de flori si iarba aprinsa in loc de somn.
Maine e un zid de lut sfaramat si inca o tristete ucisa, o sosea fina imbracata in peluza argintului, care fuge neatinsa pe palme de lapte si degete fine.
Maine e frigul care pare mangaiere si increderea pierduta pe care tu ai dezgolit-o intr-un zambet adanc, autentic, albastru electric, incalzit printre pleoape de suflu si fum de dragostea ta zgomotoasa, imensa, ludica, frumoasa, nebuna, edenica, rabdatoare, ascunsa, desculta, regasita... pe bulevardele Timpului.
To my angels from daniel paquin on Vimeo.
2 ochi negri curiosi isi desfaceau miezul dulce-acrisor, amestecandu-se cu particule de praf argintiu si verdele luminii mirosind a aer rece de vara tarzie. Iar inima iti dansa in 24 de desene mici, cu bulgari de ochi inaripati si lemn ud.
Din imbratisari nepricepute si mladieri de chitara vibrand a viata si vise care umblau desculte pe talpi de ploaie uriasa, ai deschis fereastra, sa razi in mine, acolo unde nimeni nu te aude, acolo unde poti sa atingi tot ce nu vezi, dansul copacilor si casuta in dungi cocotata in cer.
...chitara ta caramizie, povestile cu troli, copertile aromate de carti molcome, fata de masa ce mirosea a paine calda si flori de tei, frumusetea mamei, juliturile ascunse sub rochiile albe care ma transformau in nori, lanterna din cutia mica, abandonata printre jucariile de plaja murdare de aripi de zmeu si nisip nemangaiat de valuri.
Daca vei privi toate astea vei intelege ca fetita din Olimp a murit, cu degetele ei mici rasfirate pe genunchi. A murit, iar tu nu ai plans. Ai imbratisat-o zambind, fara tristete si fara bucurie, fara ganduri si fara forme. Si ai deschis cazemata pumnului tau drept ca sa primesti acolo cenusiul meu vascos, barierele oarbe care nu se mai ridica. Le-ai intrezarit pictate printre pleoape de zapada si ai vazut doar drumuri luminoase care tasneau aiurea printre nori. Mi-ai soptit ca lucrurile se vor vedea mai frumos de acolo de sus, din zborul lor secret. Trebuia doar sa invat sa zbor... Sa indraznesc.
Abia a apus soarele. Inca o clipa care aproape s-a intamplat... In curand va fi vara... o vara tarzie cu aer rece, o vara cu bulbuci si emotii plutitoare, ca un dinte de lapte legat cu ata alba de clanta usii, iar apoi ascuns sub perne-viori si lacrimi sterse cu praf stelar si picuri de capsuni.
Iti multumesc pentru tot...
