stupidity talks, vanity acts.
Fulgere de diamant s-au desprins din caramiziu aprins si vantul s-a destramat in bezne paralizant electrice. E primavara in sufletul meu si pamantul miroase a clocot viu, a lut si lumina, unite in noroi fierbinte, ucis cu mangaieri umede.
Si aer matasos sta nemiscat pe sanii mei in nimb rotund, greu sub praful degetelor.
Si globuri de lumini se aprind piscatoare, plesnind in urma pe umerii impreunati stingher, sedate pe clavicula dulce.
Tu esti miscare. Eu sunt cuvant. Cum esti? Cum suntem? Tu esti umbra. Eu sunt nuanta ratacita.
Si vii, si vii. Tu niciodata nu pleci. Ma sperie uneori neclintirea ta. Doar ploile cad calde si rare si lacrimi au curatat demult tamplele secate de focuri mincinoase.
Ma bucur, caci talpa ta nu calca indiferenta, nu striveste inceputul de floare albastra, manjita de roua pe obraji copilaresti. Si ma placi lenta, si noua, si incurcata, si de ceara, si salbatica. Imi atingi ceata si aburii reci de mare sarata, lovind neastamparat in stanci intunecate.
Prin mii de pleoape oarbe, ne unim buzele in gust de pere injumatatite in crepuscul de extaz. Uneori bucuria ma doare, urcand in mine, sagetat prin faldurile rochiei, curgandu-si jucaus pe genunchi gustul aromatizat de miere.
Tot atunci durerile tac, ingenunchiate in ras colorat. Asa mi-ai smuls toate catusele si mi-ai lasat pieptul dulce impovarat cu eternitatea de a te avea... un dar nemeritat.
