Desculte in sfintenie, stele pareau calde, fierbinti de omat, cu solzi onirici din argint pictat in invizibil translucid.
In acest refugiu stelar, ai fost iubit de la inceput, putin timid, putin egoist, putin pueril, putin matern, putin irevocabil, putin demential, putin irepetabil, putin atemporal. Curat, biruit, cathartic, in robie, cu porii umflati ca o panza purpurie, leganata in lanturi uriase, ce se prelungesc dincolo de existenta si de moarte.
M-am imbatat cu setea de a strange la piept o tacere deasa, un mormant scump ce si-a captusit culcusul din romburi de lumina alba, indiferenta, moarta.
Si ai fost o fericire dureros de mare, o senzatie inexorabila, imensa, poruncitoare, nechemata, rosie ca un obraz rumenit din pudra cu miros intepator de iunie, ca firicele lenese de praf in amiaza ce se ineaca in bulbii privirii, plutind anevoios printre cioburi de imagini.
Ai fost un sapte negru, un pansament de litere, o eterna gelozie, o tortura, o navala de durere, o primavara cu miros incandescent de freamat si verde, un sens ce mi-ar putea salva viata, o psihoza lucida, o melodie moale, ce se leagana rar, ca o pendula intre somn si visare, o lucire stranie, o sete de carbune, o dimineata stropita de ploaie vantoasa, tainica.
Si printre cupe de vin credeam ca mi-ai vazut culoarea sangelui izbucnind mai vie. Credeam ca mi-ai privit mijlocul dansului inmuiat in fericire. Dar ai plecat cu alintarile unui dusman, stiind prea bine ca as fi fost mereu pentru tine eter in nemarginire...
Demonii si-au cules rasplata in fructe de foc, cu samburi de sticla amara. Au pasit mai departe cu minciunile lor adevarate, arzand pe rugul furtunilor oarbe, nesatule de cioburi si ceata.
Nu stiu ce imi rezerva trecutul, insa tu ma inunzi de o fericire umbrita doar de dorul prezentului. Si port in ochi pulverizat parfumul culorilor ce iti danseaza pe piele.
Esti inceputul tuturor femeilor din mine ce se trezesc spasmodic din bratele intunecatei framantari, in mirosuri sarate, dezmierdate sub perdeaua unei solare inserari. In tine isi impreuneaza buzele si pletele, in culori demonice, intr-o explozie atemporala de candoare si albul simtirii orbitoare, sedate senzual in dansuri tribale.
M-ai vindecat de indoiala, acoperindu-ma in ceara fierbinte, stinsa cu nectar parfumat, din pere zemoase si divina simplitate.
Si stim sa fim, doua suflete in paradis, acoperiti cu cerul, albi si de la inceput, crescuti intr-un singur embrion, cu vant in loc de flori si iarba aprinsa in loc de somn.
Maine e un zid de lut sfaramat si inca o tristete ucisa, o sosea fina imbracata in peluza argintului, care fuge neatinsa pe palme de lapte si degete fine.
Maine e frigul care pare mangaiere si increderea pierduta pe care tu ai dezgolit-o intr-un zambet adanc, autentic, albastru electric, incalzit printre pleoape de suflu si fum de dragostea ta zgomotoasa, imensa, ludica, frumoasa, nebuna, edenica, rabdatoare, ascunsa, desculta, regasita... pe bulevardele Timpului.
To my angels from daniel paquin on Vimeo.
2 ochi negri curiosi isi desfaceau miezul dulce-acrisor, amestecandu-se cu particule de praf argintiu si verdele luminii mirosind a aer rece de vara tarzie. Iar inima iti dansa in 24 de desene mici, cu bulgari de ochi inaripati si lemn ud.
Din imbratisari nepricepute si mladieri de chitara vibrand a viata si vise care umblau desculte pe talpi de ploaie uriasa, ai deschis fereastra, sa razi in mine, acolo unde nimeni nu te aude, acolo unde poti sa atingi tot ce nu vezi, dansul copacilor si casuta in dungi cocotata in cer.
...chitara ta caramizie, povestile cu troli, copertile aromate de carti molcome, fata de masa ce mirosea a paine calda si flori de tei, frumusetea mamei, juliturile ascunse sub rochiile albe care ma transformau in nori, lanterna din cutia mica, abandonata printre jucariile de plaja murdare de aripi de zmeu si nisip nemangaiat de valuri.
Daca vei privi toate astea vei intelege ca fetita din Olimp a murit, cu degetele ei mici rasfirate pe genunchi. A murit, iar tu nu ai plans. Ai imbratisat-o zambind, fara tristete si fara bucurie, fara ganduri si fara forme. Si ai deschis cazemata pumnului tau drept ca sa primesti acolo cenusiul meu vascos, barierele oarbe care nu se mai ridica. Le-ai intrezarit pictate printre pleoape de zapada si ai vazut doar drumuri luminoase care tasneau aiurea printre nori. Mi-ai soptit ca lucrurile se vor vedea mai frumos de acolo de sus, din zborul lor secret. Trebuia doar sa invat sa zbor... Sa indraznesc.
Abia a apus soarele. Inca o clipa care aproape s-a intamplat... In curand va fi vara... o vara tarzie cu aer rece, o vara cu bulbuci si emotii plutitoare, ca un dinte de lapte legat cu ata alba de clanta usii, iar apoi ascuns sub perne-viori si lacrimi sterse cu praf stelar si picuri de capsuni.
Iti multumesc pentru tot...
A inceput sa scrie o poveste care aproape s-a intamplat, povestea ta, ascunsa sub o geana curioasa, pe care a sarutat-o din greseala. Povestea ta, domoala si argintie ca silueta unui gand fragil, agatat sub dalele reci ale unui felinar stingher indoit.
Plouata cu soare nou si mangaiata din incheieturi de miere, si-a adormit tristetile frumoase la sanul ocrotitor al viselor rosii, ferite de talpi uriase.
Insa tu nu te-ai oprit sa te miri si te bucuri de cel mai firesc lucru din lume... de clapele albe, de clapele negre, de degetele ei de matase, de un pian cu aripi rotunde, irepetabile, umbrit de cearsafuri moi de petale, de maluri de flori taiate cochet de jur imprejur de sase poduri de vant, ce-ti dansau pe picioarele goale.
Nu i-ai zis "Buna...". Nici macar "Tu esti nicaieri. Eu sunt aici. Invata-ma..." sau "La dracu, mai asteapta...".
Iar ei ii era dor de magic, de aprilie, de avioane mov de hartie, de tramvaie-viori, de cerul in care a plantat leagane, de zmeura, de cocori, de nimic trist, de nimic rau, de zahar, de julituri mici, de doua maini aromate, de ploaie fina, de stradute pietruite, de ora 11 si un sfert catre nicaieri.
A alergat asfalt dupa asfalt, oras dupa oras, vinil dupa vinil, insa acum s-a oprit... amestecata intr-o singura culoare, ce isi rade picaturile printre spitele genelor - umbrele stelare - suspendate lenes in intelepciune visatoare.
Tu erai altfel, insa niciun pic magic... un claun trist care s-a oprit sa-si ia o bere, iar ea... a prins intre degete mici un balon cu heliu. S-a pierdut in mansarda din petale de portocal indragostit si boboci de tigari fumati printre picuri. Si si-a patat albul privirii cu o jucarie trista, expusa intr-o vitrina prafuita, fara eleganta, fara magie, cu un piept mazgalit din ochi inchisi si o inima defecta.
