Tu – regele Arthur. Eu – doamna lacului. Ti-am daruit sabia legendara. Candva, o sabie rece, cu tais nervos si invelis de diamante, care in mainile tale s-a imbonavit de ganduri efervescente, magice.
Arondight, Balmung, Caladbolg, Chandrahas, Claiomh Solais, Crocea Mors, Curtana, Durandal, Fragarach, Hauteclere, Hrunting, Joyeuse, Kusanagi, Shamshir-e Zomorrodnegar, Tyrfing, Zulfiqar nu stiu sa-mi dea sarutul mortii galbene.
Vrajitorul Merlin cel cu barba alba si pleoapele carliontate imi citeste descantece cu buze fermecate si tample izbavite de stele si abisuri.
Ma ridic din angoasele mele legendare… un viu trist… bolborosind ceva despre amfore, torti alungite si vinuri legate.
Am bratele patate de untdelemn si degetele ferecate. Si ma gandesc cu groaza: e al dracului de trist, dar in definitiv nimeni nu a putut sa scoata sabia din piatra in afara de regele Arthur. Et nullus evadebat vivus qui eo vulnerabatur*.
*Si nimeni din cei atinsi de ea nu s-au mai vindecat vreodata.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 comments:
Post a Comment