Am privit pe rand toate cele zece chipuri ale nebuniei... chipuri desenate in spirale de jad, lovite de curenti de aer sidefat in albusul capetelor.
Simt si acum epoletii trupului tau izbind coaja oualor sufletului meu, aglutinand, prin finete, firisoarele argintii ale rozelor si nisipiul volanaselor rubiconde.
Cele zece chipuri ale nebuniei se disting intre ele prin stalactitele fierbinti ale pometilor si siropul acid impregnat in arcul de matase al porilor.
Am cazut in genunchi sarati si m-am ranit in runa condeiului. Mi-au iesit solzii prin auriul mineral al pielii.
Privite prin lentila vargata, din sticla albastrita, halele simtirii miros cumva a pulsatii curcubeene inchise in sali frigorifice, umbrite de pleoape de diamant si firimituri din catifea neagra.
Cetatea fiintei mele frige... in vapai luxuriante cu narile uscate de la piritele incretite pe umezeala intarita a zidurilor.
Iubirea e cea mai acuta forma de nebunie, multiplicata in zece chipuri spalacite, sadice, batjocoritoare, constiente de sine, de extravaganta si nesocotinta, ce se amesteca in fumuri halucinogene, maturate de coloana sonora a emotiei si duiosia intretaiata a recunostintei de a sti ca tu existi in incuietoarea de sulf, incandescenta, sapata, cu migala, in maruntaiele inimii mele.
O sa mai scriu despre perfectiunea mirosului si grandoarea sticloasa a nimicului, sculptand in creta albastra zborul vrajit al genelor tale lopatand in laptele de mercur al aerului...
In laboratorul electronic al inimii, o sa mai cos pe o bucata de etamina sfaramicioasa o agata, complet oarba, intr-o caligrafie pasareasca, natanga, izbavitor de umana...
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 comments:
Post a Comment