Am trait un sofism. Am privit un punct fix pana cand am orbit. Ce a fost mai intai? Ochiul sau punctul meu fix? La dracu'... nu stiu. Dar daca pun "meu" DUPA punct, ma gandesc ca deja am raspuns. Nu stiu.
Ptiu, mi-a amortit bratul stang... ala cusut de buburuza de sub gat. Sau de bordura cu furtun. Asa spuneau toti ca am murit. Subit. Ca intr-un... vis (si asa si-a furat-o si ultimul vis). Eu... eu oricum nu mai stiu. Si nici nu mi-as dori...
M-am mai nascut io apoi, dar mult prea tarziu. Nu m-am uitat la ceas. Si nici la cintezoi. Deloc. Chiar daca ar fi fost normal sa ma uit... Macar la cintezoi. Era un cintezoi frumos... Sa ma scuz. De ce? Cum de ce? E si asta un automatism... A, pai nu era niciun cintezoi si ceasul era stricat si in plus ar fi fost redundant... sa ma re-nasc.
Tu mi-ai zis doar ca am intarziat. Zis, nu reprosat. Ceva demn de mentionat. Si memorat. Te-am crezut, pentru ca aveam un aer nativ-naiv pe care il prizam si il expiram in acelasi timp, sperand ca tu n-ai sa te prinzi ca nu am intarziat, ci am murit nemotivat si asta simultan. Nimeni nu vrea sa moara in teoria practica, deci prezumtia de nevinovatie functioneaza... alaturi de pedeapsa, la catarama. Dar in practica teoretica e o cu totul alta poveste... mai veche.
M-ai si certat. Intre timp. Sau mai bine zis in tot acel timp... trecut, deci inexistent. Nu ca tin eu mortis sa ii zic "existent", dar aveai un ton placut si usor soptit si mi-a placut, pentru ca, sincer vorbind, imi doream de mult sa ma certi tu. Atunci m-ai privit. Si asta nu era un privit diferit. Aici voiam s-ajung... Asta era un privit potrivit (sau cel putin asa l-as numi, in situatia data, in care eu am murit sau am intarziat... si de fapt nu stiu). Am si inviat... dar asta se intampla ceva mai tarziu si in plus tu ai fost fortat de imprejurari sa crezi ca am ajuns tarziu. Sau cel putin o scuza mai buna nu ti-am gasit. Poate daca insistai putin... nu stiu.
Asa ca mi-ai zis sa merg sa ma schimb. Asa imi amintesc de aici. Nu stiu daca vorbeai conotativ sau denotativ sau la sictir. Nu stiu... De unde naiba sa stiu eu? Bombaneai ceva... Ziceai ca e frig. Eu am inteles doar ca sunt imbracata nepotrivit. Am gresit... Dar e vorba de eternul feminin. Si e verosimil. Noi, femeile mereu gresim. Ca si aici. Mereu ni se intampla sa "auzim". Si apoi incepem sa vorbim... M-am schimbat. Am venit. Aveam pantofi diferiti (uneori "diferit" are si un sens pozitiv). Pai m-am imbracat cu ce am gasit. Si nu am gasit mai nimic... potrivit. Na, eu stiu bine cat m-am grabit...(din nou eternul feminin). In felul meu. Ma repet... stiu. Dar asa m-am obisnuit...
Paseam pe serpentine de flori. Sau pe spirale de nori. Stiu si nu stiu, dar nu zic... Voiam sa iti daruiesc boboci... boboci de flori. Si ma gandeam la ochii tai... Ma gandeam asa... intr-un mod total diferit (din nou cu un sens pasional... pozitiv). Si cam prostesc. Recunosc. Si nu mai credeam in nimic, pentru ca gaseam din nou (din nou dupa ce am murit sau am intarziat... stii bine ca nu stiu exact) un sens... diferit (aici cu un sens net superlativ).
Dar te-am gasit usor diferit (aici cu un sens usor negativ). Erai intr-o dispozitie indoielnica... ma rog. "Indoielnica" e cel mai potrivit cuvant. Nici prea sarat, nici prea in must. Si nu ma asteptam, pentru ca tu erai diferit (evident pozitiv). Dar nu am zis mai nimic... Oricum eu vorbesc prea putin. Mai ales cand esti tu aici. Deci... ca sa revin... nu a fost nimic diferit (in sensul ca nu am dat de banuit). Chiar nimic. Sa zic... Ba chiar am zambit. Si nu am zambit fortuit (stiu sensul... si mai bine ca nu-l stiu). Am zambit pentru ca asa mi-a venit. Pe moment. Si voiam de fapt sa-ti demonstrez ca nu stiu nimic. Cand te repeti, te ascunzi de cuvinte in lipici. Dar e si asta un inceput... Prost, ce-i drept.
Mi-ai zis sa revin. Am revenit... Apoi. Si as reveni din nou. De ce? Mai intrebi? Pentru ca am invatat sa te cred. Pentru ca nu am incotro. Asa crezi tu? Si as putea sa am. Dar mai astept...
Sa mor la loc, sa ma ingrop... acum in gropi adanci, cu mai mult orz. Sau mai bine zis beton (fara "zis"). Mi-e totuna... Dar mi-e teama de "totuna". Mi-e teama ca vor chema popi ce vor inchide trupul meu in trupul tau si va fi panica in cosmos si scancet de ploi, caci un cerc inchis - se stie - cam pocneste (de invidie) cand doua trupuri de imprumut se iubesc in el. Prost. Patetic. Dar eu gasesc totul cumva... edenic.
"Casca de protectie este absolut indispensabila cand lucram pe schele inalte si e noapte."
- Urbanizeaza-ma! ti-am zis.
- Cum? Tie nu-ti sta bine intre pereti. Esti mult mai frumoasa dresata de soare, dizolvata in buricul palmei.
- Ha, ha! Sunt murdara de cutremure. De cutremure nezugravite si mie imi plac alea zugravite.
- O sa le zugravesc pentru tine… o bolta de cuvinte.
- Nici nu stiu cum am ajuns aici, cu tine.
- Cred ca nu fusese plumb de ajuns! Natura ni l-a oferit, dar noi nu am stiut sa il pretuim.
- Uite care e chestia… Am nevoie de schele. De schele lungi, scheletice si de o casca de protectie.
- Esti lucrul cel mai dumnezeiesc...
- Si mai departe?
- Mai departe? Mai departe sunt schelele... una, doua, trei... cincisprezece. Si toate zac topite la picioarele tale.
- Nu-mi pasa. Eu cred ca e mai romantic sa spui ce ai pe suflet.
- Se poate. Dar sufletul meu e obosit, transpirat, satul de tot acest farmec vesperal.
- Sufletele nu se scuza. Hai sa traim in graba ceea ce ar putea fi amanat. Lasa-ma sa traiesc in plapuma ta.
- Te-as lasa sa traiesti in inima mea, in sangele trivial, in pielea goala, in ochiul gol, departe de tot.
- Te-as...
- E greu sa traiesti ceea ce ai visat. E cutremurator.
- Mie imi plac cutremurele zugravite.
- O sa urc pe schele cu tine.
- Schelele sunt deja topite.
- Atunci o sa ma asez langa tine.
"Maricica este femeie.
Femeie este substantiv."
(Dintr-un manual de logica masculina)
Maricica este o fata de pajiste, cu obrazul spalat in polen si buza cardinal-violet.
Maricica zambeste dumnezeieste si toarna gaz pe pietre, cand i se casuneaza pe fierul lor verde.
Maricica striveste busuioc intre gene si iubeste cu polonicul plans de foi de ceapa si stevie.
Maricica se plimba cu tractorul in zilele senine si isi prajeste sanii biciuiti de stele in sipotul florii Doamne-fereste.
Maricica fierbe lapte solar si leaga funii de crestet de munte populat de dihanii si colonii de molii.
Maricica este nu-stiu-cum in sensul de musca-enigma, pentru ca nu poate fi vanata, ci doar ametita.
Maricica este supla ca o vioara de sufragerie, care canta la bascalie despre sirop de pere si vernil hidrogenat de brusture.
Maricica nu sta pe ganduri ca sa nu le striveasca talpa soldului.
Maricica crede ca sapunul este o fiinta cafenie care ii aluneca pe miezul pulpei.
Si acum, daca ti se maricicheaza si tie mintile, priveste chestiunea ca pe o problema de metafizica…
Dezleaga-ti nodul de la cravata, cronometreaza momentul dezbracatului si pune-ti streangul de gat c-o precizie de metronom.
Poti sa o stupesti tu... Maricica este femeia edenica, senzuala, care poarta in plete o sapa nazdravana cu care-ti sapa cuibul de oase.
"Cocosii sunt inlocuiti cu cucii,
Cucii cu ceasul cu cuc,
Pantofii cu tenisii si cu papucii
Si daca-mi iau papucii unde ma duc?"
Sunt zmeoaica...
M-am trezit un pic nervoasa astazi... cusuta in mine insami cu ata noua, din fir de lana vascoasa, priponita de o pioneza marunta, reumatica, care ma tot inteapa.
Dar de cand nu mai fac mofturi la firimituri si plang doar la nunti de zmei cu zmeoaice, a inceput sa nu mai doara...
La nunti de zmei nemuritori cu zmeoaice muritoare... la care apar neinvitata, pentru ca fac parte din tagma zmeoaicelor atipice, animicstiutoare, ce poarta pe buze buchetul vinului tare de Madera.
Folclorul zmeiesc vorbeste succint despre aceste zmeoaice blestemate, denumite generic "puah": "Focul pe care-l scot pe nari nu arde, ci incalzeste sufletele, umple inimile cu iubire. E motivul pentru care zmeii se tem de ele mai mult decat de orice, caci nu pot supravietui decat o data unei intalniri cu ele. A doua oara le plezneste si cea de-a doua inima sub povara unei duiosii ucigatoare."
*
Telefonul...
M-am trezit parfumata ca o pansela salbatica, in lenjerii proaspete, vaporoase si mi-am dat seama ca in cleiul noptii a rodit in mine marul dracului. Am inceput sa palpez mirata clabucii coapselor, sa descos o scama din tivul inimii, dar surpriza... am devenit rotunda, monolitica si dau pe dinafara in spuza de stele si apa aurolaca de poeme.
Dulceagul asta mocofan de care eram infometata odata, acum ma ingretoseaza.
Iar suna telefonul. Un zornait ce-mi trece prin branza oaselor ca un tirbuson elastic. Ce dracu', au treaba cu mine? Zranc! L-am trantit...
*
Switch of soul...
Am o pofta nebuna sa tai gura raiului cu un briceag moale, din plastic. Sa infig dinti de vaca in craci de cal ca sa nu mai fuga, ci sa zboare.
Un dus rece de cuvinte pastelate m-a vindecat de o boala tropicala... De doua zile tot scuip pe nari samburi de cirese si am tocul infipt intr-o agatatoare verde.
Am mintea lenesa ca o rabla, sub care dardaie o luna noua, intepata... un balon gol, atrofiat de piratii cerului cu un scut ilar, din crengi de zmeura.
Eva e impletita in sase fire. Eva doarme langa un copac urban, bolnava de iarba de tinichea. Eva e aici. Eva nu doarme. Eva iubeste. Dar de azi Eva va fi indiferenta.
