Tu... cata liniste. Cata simplitate murdara de profunzime. Cat sens. Cata magie gemand in ratiune.
Azi sunt femeie.
Azi sunt perfecta.
Azi sunt... pierduta in armonie.
Azi sunt nenascuta.
Arzand pentru tine. Arzand impreuna.
Stiu... tu te stingi in mine, iar apoi imi spui ca sunt mai frumoasa decat soarele topit in valuri de matase. Mai dulce decat ploile albe...
Diminetile tale miros a hainele mele, a venin si miere, a umar dezgolit si poezie rece.
Tu... ascunzi stropi de fum pe gene si citezi din Ana Blandiana: "Iubesc ploile, iubesc cu patimÄ ploile..."
Am fost bolnava de alb, bolnava un veac, insa tu m-ai iertat.
In camera noastra cu vedere spre luna si praf de rai:
Eu (mintindu-ma soptit) - "Culorile se sterg de la sine cand..."
Tu (oprindu-ma cu un sarut furat) - "Nu. Nu si culorile tale vii! Nu! Sa ne-mbracam in ploi moi si gri..."
In sufletul meu plang curat si rad sarat. Si ascult marea... lovind ca-ntr-o scoica in geam.
Tu... "Esti cea mai frumoasa femeie" imi spui. "Pe cuvant..."
Cei fericiti au ramas pana la caderea soarelui in bezna. Au fost hraniti cu radacinile somnului si strugurii dulci ai uitarii. Li s-au retezat picioarele si dorul de a merge prin ploile albe si vantul rece.
Ce mi-au dat mie? Nectar indoit cu otrava vie.
Poate ca am murit de curatenie si inca mai suspin in groapa mea rosie.
Poate ca acum ma nasc din tacerea erotica si ma aleg din rasuflarea zorilor.
Poate ca m-au asezat in leaganul asta noptos, in strainatatea fiintei, iar sangele meu nu a uitat de tine. S-a involburat otravit de la caldura impura si a tasnit in mine cu o putere sfanta.
Asa s-a rasucit lumina nostalgic in noapte.
Asa m-a strans pielea sufletului.
Asa am cazut pe lume, indragostita de ochi de padure.
Mi-e teama de umblet, de calatorie, de strazile vietii.
Mi-e urat de celalalt colt al lumii, de marginile-nchise, de hotare neatinse. Si stiu... sunt otravita cu iubire.
Voi invata un zbor atat de adanc, atat de orbitor, incat otrava se va evapora intr-o implozie de aburi. Causul palmei nu va mai astepta in gol o intoarcere.
Voi scuipa moartea infrigurata, tatuata de o fericire adevarata.
Carnea cuvintelor nu-mi va mai fi albastra...
Florile, frunzele, fructele.
Oasele mele rupte.
Ultimul ras al tau hohotind in tipete oarbe, tragand sa moara.
Si jur... nu te voi mai inventa niciodata.
Niciodata.
Otrava.
Priveste eclipsa de inima,
sub lupa clipei umile
ce stinge in noi urletul luminii.
Priveste in urma aerului
zburand albe
prin fum de soare
pasari de lapte.
Priveste norocul
cum se asaza pe buza statuie
ce ma saruta piscat de
dintii erotici.
Priveste absurdul
cum se lafaie pe genunchiul
intepat cu
vin si vant rosu.
Priveste!
Priveste...
cum trupul poeziei nescrise
s-a nascut din tine,
iar acum bate surd in
clapele inimii.
Priveste sau asculta florile
care strapung pamantul narcotic,
armate de ingeri ce se inchina
simplu... radacinii timpului.
Te voi astepta aici, in cafeneaua damnatilor, imbracata in trupuri de flori albe si umbre sterse de simplitate.
Cu buzele umezite de ploi ninse de vara, voi pasi pe pamant cald purtand spre moarte cuvinte prinse in radacini nisipoase.
Iar soarele laptos isi va uda uscat nurii in balti de liniste fara sa guste din sucul patimii si fructul mangaierii intunecate.
Stiu ca intr-o zi vei veni si ne vom aseza spate in spate. Nu trupurile, ci aripile.
Tu vei privi prin mine, iar eu ma voi trezi in tine, in dumnezeul clipei si in dulceata limpede.
Iti voi vorbi intr-o uitata limba putin stangaci, rosind neimblanzita, incercand sa iti deschei cu un sarut albastrul claviculei.
Niciodata, niciodata nu te vei sparge in ceata cruda a zorilor. Niciodata timpul nu iti va fura samburii silabei. Ei vor rodi in mine, in amurgul domol al genezei, in piatra neagra zgariata de tipatul apei.
Te voi visa o data pe an, cu o aproape bucuroasa disperare. Voi astepta atat de mult incat lumea se va topi batrana in lava zapezii catacombice.
Ochiul inchis se va naste din franturi de puritate si picaturi balsamice.
Luna va rasari obeza, nemaiputand sa desparta noaptea de nenoapte si fiinta mea indragostita de dragoste.
Te voi iubi cu toate inimile pamantului, sorbite in carne si oase, amestecate in cer de sticla si mare, ingropate sub calcaiul teluric al universului otravit de aer.
Lasa-ti culorile moi in mine, in ingerii goi, intorsi inapoi...
