O picatura rotunda sau ovala, care ti se prelinge in melodii surde pe campurile mintii, in nestire, scufundandu-se in vazduhurile pamantii ale inimii. Nu… nu e o picatura bolnava, obsedata de amfetaminele din soare, prelinsa pe o frunza de-menta creata. E dansul fiintei tale transcedentale, in care iti imbratisezi lumina firava si o transpui in mii de ganduri si cuvinte sedentare, ucise pe buze rujate in sunete artificiale.
M-am hotarat sa nu mai vorbesc in metafore ermetice. Sa nu mai urc pe trepte oblice, care coboara din gol in lume. Sa ignor dansul picaturilor evlavioase sau desantate. Sa nu mai plang atunci cand tenebre selenare imi fura picaturile minuscule, argintate. Sa le ascund in manusi de matase.
Am mainile goale si imi asez visele albe sub stele indepartate, care asteapta si ele sa ploua din nou cu picaturi… mai mari si mai sfioase… ca niste mere rubensiene, stropite cu framantari albastre.
Mi-e sete de picaturi arse de lumina si impaturite in zahar. De cuvinte magice cu gene brune sau metalice, care sa imi palmuiasca tristetea si sa ma prinda in brate de dulceata. Am nevoie de priviri atavice, vopsite in verde copt, care sa imi perforeze timpanele sedate intr-un do suav... major. Ca sa ma scutur de picaturi tarzii, nervoase, evadand in libertate.
Poate ca voi zambi ca un copil fascinat de albine, avid de vanat fermecat. Si poate ca voi uita cum e sa atingi picaturi nordice, care iti erodeaza tiglele… intr-un joc de sah al inimii camuflate sub acoperisul mintii.
E ludica tristetea asta in picaturi. Un simt al umorului molipsitor si meschin...
Am scapat bagheta magica din maini intre coloane de picaturi. Degeaba te mai ascunzi sub palarii.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 comments:
Post a Comment