Am inceput sa iubesc noroiul asta proaspat, chinestezic in care m-am intins. Pardon... m-am varat... m-am prabusit. Mirosul de oja ieftina prelinsa pe ochi incandescenti si gene false, de matase.
Mi-au orbit narile intr-o noapte cu luna si roseata. O luna ordinara, cu o retina fina, de sticla. Si totul a venit asa, pe tronsonul clasic, dintr-un farmec impersonal, indoit, incordat in curiozitate. Mirosul nedistilat de reavan mi s-a parut brusc miros imbietor, de rosu proaspat, oceanic, sagetat la ambele capete de o sinteza de prafuri si exclamatii parfumate. Nu am mai putut sa lipesc doua paradite de silabe. Elanul gandurilor mi-a fost intrerupt de un soi de osteoporoza a oaselor mintii transfigurate de radiatii stelare. Si inima mi s-a topit ca un sapun din uleiuri slabe, din mladite de bambus, hidrogenate intr-o balta de plastic.
Am asteptat... cu buzele infrigurate si pieptul expus frisoanelor selenare. Am asteptat ca luna sa ma infulece pe nepusa masa. Sau macar sa ma ridice de la nenorocita de masa... cu sau fara firimiturile de rigoare. Dar luna s-a umflat in pene minuscule, caraghioase, afisand o indiferenta ucigatoare. A coborat pe schela Gandirii abstracte si m-a strivit zambitoare de o scara de matase.
E liniste acum in mocirla. Nici urma de ventilatie, de palpairi nervoase, de vreo tentativa timida de soare sau macar de o pata lacustra de culoare.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 comments:
Post a Comment