Panzele albe nu au fost calcate de picioarele neimblanzite ale oamenilor. Ele nu au ganduri ninse, urme umede, ochi rotunzi si chemari latente. Doar maluri proaspete, subtirele, ocrotite de soare, curgand pastelat intr-o singuratate imaculata, mangaietoare.
Pictorii prefera pe buna dreptate panzele albe...
E pustie, sfasietoare, nelegiuit de frumoasa o panza alba, neclintita ca o icoana uriasa, vanata de brate stropite in marmura.
Putini stiu sa o picteze din ochi imbatati sau cu buricul degetelor fosforescente. Sa o sarute cu buze amare, arse. Sa o stinga cu silabe purifiante.
Un alb trist, tulbure, innegrit de luciu, ucigator de dulce.
Un brat de scrum dizolvat in apa de suflet...
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
1 comments:
f frumoasa metafora panzelor albe... :)
Post a Comment