Nu stiu cum reusesti, dar ma faci mereu fericita.
Imi dai totul. Eu vreau doar saracia nimicului.
Imi arati lumina. Eu musc din intuneric si ma ascund de prospetime, in iarba arsa de furie.
Imi e frica de aer si de viata. Imi e rusine de simtire, de simplitate.
Tu ma nasti cu o privire calda si vezi perfectiunea fiintei mele infrigurate.
Iarta-ma... sunt doar un copil indragostit de o minciuna, nesatul de cadere ametitoare si calcatura gandului.
Sa nu ma certi... o sa cresc si eu si intr-o zi iti voi sopti: "Te rog, intra! Te-am lasat sa astepti o vesnicie."
Va fi scena goala, iar eu... desavarsita, acoperita de argintul timpului.
Va fi oare prea tarziu?
Voi fi oare intr-atat de oarba?
Atat de lasa...? Atat de straina?
Imi va lua oare atat de mult sa ajung la tine?
Sa ajung la mine?
Poate ca tu ma placeai simpla...
Poate ca sunt divina...
Poate ca doar mi-e frica de micime si ma zbat tacut in desertul inertiei...
Poate ca am nevoie de curaj si de prezentul trairii...
Poate ca am netrait visand...
Poate ca te-am pierdut...
Poate ca nu imi doresc decat...
0 comments:
Post a Comment