Au fost luni de cuvinte amare, cand ma loveam agonic de nepasare.
Valurile tremurau ude pe tarmul ratacirii, amestecat cu alge si miros intepator de mare.
Pana si orbii venerau lumini de alama si demonii-mi stergeau transfigurati de mila sudoarea inimii.
Soarele isi desena apusul cu un tais fierbinte, ascuns sub nori moi, potriviti pe plita divina de femei-sirene cu plete triste.
Ploua cu broboane de tipete, caci cerul de metal isi scutura samovarul in picaturi clocotite.
Matasea grej a trupului te imbraca uneori in mine ca un vin uleios, din esente tari, cu aroma pulverizata de fericire.
Mi-am intrerupt zborul pentru un vis maculat.
Un vis nevazut, imperceptibil, ireal...
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 comments:
Post a Comment