Se intindea uneori pe targa luciditatii, afisand aroganta rece a muschiului golit de pietatea miscarii. Nu mai avea nimic de abandonat, nimic pretios de aruncat, nici macar o atingere pentru care s-ar fi tocmit elegant.
La scara unei vieti, totul era insa doar mulajul in ghips a unei zbateri grotesti, disimulate sub masca protestului infinit.
Nu era un crez prabusit si nici macar capitularea neconditionata in fata neincrederii intime si totodata agresante.
Era doar inceputul unei noi ere filtrate prin miopia deziluziei, pe care o intampina cu o curtuazie tandra si seductia morbida a platitudinii pure, atemporale...
Se gandea ca toata aceasta maretie pe care o strivise frenetic intre imbratisarile bocancilor nu poate fi omisa din invizibilul gandirii. Si avea dreptate...
Omatul nici macar nu ii adusese dezvatul. Pentru ca dezvatul nu se invata. Pentru ca florile cu urme de pamant au imprimeuri de sticla prinse in palma ca intr-o tesatura holografica. [...]
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 comments:
Post a Comment