"Hey There Delilah" imi aminteste de Viena, de Viena mea fericita, de armonie si soare, de Oameni.
De femeile cochete care zambesc sincer, de parcurile edenice si instelate, de Copa Cagrana cu tarmurile ei sarate umbrite de zgarie-nori eleganti, de profunzime si ninsoare.
De serile colorate ingenuu si viu, care miros ametitor a salbatic de flori, de soseaua gri fin, de cordialitate, de naturalete, de farmecul discret, de rafinament, de frumusete si toleranta.
Viena este gratioasa, proaspata si somptuoasa, linistita, rotunda, efervescenta, iar daca ar fi sa o privesti, sa o respiri, sa o traiesti, mereu altfel, unduindu-se ca un inceput luminos de nor.
Un parfum cu note inalte condimentate, spart intr-o arhitectura de picaturi ludice si nuante senzuale asezate.
Ma gandesc ca Viena seamana cumva cu sufletul meu...
Ce pacat ca nu pot scrie despre fericire...
Am soare in inima si vant rosu in irisi.
Inima imi bate pe buze ca un coniac fierbinte,
iar marea ma ninge cu bulgari de nisip umed.
Am gasit tarmul meu de nemurire...
Au fost luni de cuvinte amare, cand ma loveam agonic de nepasare.
Valurile tremurau ude pe tarmul ratacirii, amestecat cu alge si miros intepator de mare.
Pana si orbii venerau lumini de alama si demonii-mi stergeau transfigurati de mila sudoarea inimii.
Soarele isi desena apusul cu un tais fierbinte, ascuns sub nori moi, potriviti pe plita divina de femei-sirene cu plete triste.
Ploua cu broboane de tipete, caci cerul de metal isi scutura samovarul in picaturi clocotite.
Matasea grej a trupului te imbraca uneori in mine ca un vin uleios, din esente tari, cu aroma pulverizata de fericire.
Mi-am intrerupt zborul pentru un vis maculat.
Un vis nevazut, imperceptibil, ireal...
Nu stiu cum reusesti, dar ma faci mereu fericita.
Imi dai totul. Eu vreau doar saracia nimicului.
Imi arati lumina. Eu musc din intuneric si ma ascund de prospetime, in iarba arsa de furie.
Imi e frica de aer si de viata. Imi e rusine de simtire, de simplitate.
Tu ma nasti cu o privire calda si vezi perfectiunea fiintei mele infrigurate.
Iarta-ma... sunt doar un copil indragostit de o minciuna, nesatul de cadere ametitoare si calcatura gandului.
Sa nu ma certi... o sa cresc si eu si intr-o zi iti voi sopti: "Te rog, intra! Te-am lasat sa astepti o vesnicie."
Va fi scena goala, iar eu... desavarsita, acoperita de argintul timpului.
Va fi oare prea tarziu?
Voi fi oare intr-atat de oarba?
Atat de lasa...? Atat de straina?
Imi va lua oare atat de mult sa ajung la tine?
Sa ajung la mine?
Poate ca tu ma placeai simpla...
Poate ca sunt divina...
Poate ca doar mi-e frica de micime si ma zbat tacut in desertul inertiei...
Poate ca am nevoie de curaj si de prezentul trairii...
Poate ca am netrait visand...
Poate ca te-am pierdut...
Poate ca nu imi doresc decat...
