“I grow warm, I begin to feel happy. There is nothing extraordinary in this, it is a small happiness of Nausea.”
Antoine Roquentin traieste in mine cu greata si excesele sale ontice, cu apetitul sau pentru solipsism si incantatiile sale gnostice, cathartice.
Jean-Paul Sartre ne-a murdarit pe amandoi, in extenso, cu automatisme si accente narcisiste, mistice. Ne-a pasit, ne-a incercuit in iluzia timpului, ascunzandu-ne in sensul ezoteric al asteptarii in gradina de ciment a trupului.
Amandoi ne-am trezit de dimineata cu gustul asta metalic de vid si plenitudine marunta, saraca, cu trosnetul asta surd de girusuri flegmatice, cu patosul “propedeutic” de a ne fixa in iluziile mintii fuga, magia si frica; maretia, nelinistea si foamea nihilista.
Am vrut, dar n-am putut sa ridicam o hartie aruncata pe jos si ne-am gandit ca nu mai suntem liberi, ci condamnati la libertate... inundati de idee; de existenta salcie care precede esenta - o contemplare orgastica pe care fiecare o traieste cum stie si cum poate.
Ne-am invelit ideile in fisicuri din care transpirau germeni vii si cuvinte infantile.
Eram fericiti in gratia propriei noastre nelinisti, in urzeala sevei noastre protoplasmatice, genuine, trucati pana la oase si mistificati de nebunie.
A small happiness of Nausea. Si poate nebunia timpului...
Tu – regele Arthur. Eu – doamna lacului. Ti-am daruit sabia legendara. Candva, o sabie rece, cu tais nervos si invelis de diamante, care in mainile tale s-a imbonavit de ganduri efervescente, magice.
Arondight, Balmung, Caladbolg, Chandrahas, Claiomh Solais, Crocea Mors, Curtana, Durandal, Fragarach, Hauteclere, Hrunting, Joyeuse, Kusanagi, Shamshir-e Zomorrodnegar, Tyrfing, Zulfiqar nu stiu sa-mi dea sarutul mortii galbene.
Vrajitorul Merlin cel cu barba alba si pleoapele carliontate imi citeste descantece cu buze fermecate si tample izbavite de stele si abisuri.
Ma ridic din angoasele mele legendare… un viu trist… bolborosind ceva despre amfore, torti alungite si vinuri legate.
Am bratele patate de untdelemn si degetele ferecate. Si ma gandesc cu groaza: e al dracului de trist, dar in definitiv nimeni nu a putut sa scoata sabia din piatra in afara de regele Arthur. Et nullus evadebat vivus qui eo vulnerabatur*.
*Si nimeni din cei atinsi de ea nu s-au mai vindecat vreodata.
O femeie este un mister neinceput, nepriceput, fara contururi, patat subtil de absolut.
Asculta o femeie.
Imbata-te cu buzele ei.
Pierde-te in bratele ei.
Respira in trupul ei.
Ascunde-te sub genele ei.
Citeste-i unduirile.
Culca-te cu gandurile ei.
Scrie despre sexualitatea ei.
Leneveste cu obrazul pe sanii ei.
Nu ii promite nedefinitul.
Arata-i stelele.
Ascunde-i visele in podul palmei tale stangi.
Spune-i povesti.
Vorbeste-i obscen.
Trezeste-te imbracat in pletele ei.
Du-o la meci.
Imparte cu ea berea si micii reci.
Si nu pleca fara sa zici nimic. E ca si cum ai calca pe lacrimi, strivind flori. Nu te teme. Nu te va prinde in clesti. Ea nu vrea decat sa ridice zmei.
Imi danseaza cuvintele pe maini, aburite, ca niste bratari subtiri, metalice, cu pasii sidefati si inima mica, mica, cat o gamalie. Tresar sub crengi miruite de nuc falic, care imi leaga anima in mistere batrane, negraite de buze muritoare. Mi-au spalat fruntea salbatica, bantuita de miracole, cu stergare de plastic.
Am un creier fidel, jalnic, fanatic. El nu se abate de la ceea ce stie. Iubeste ce atinge… cu nebunie. Creste din blandete, saltand cu voiosie pe trambuline.
Sap garduri noi, rup praguri vechi si plang cu pieptul incretit de fericire. Ma plictisesc de nemurire. Am pumnii adanc infipti in matcile dumnezeirii.
Nu sufar de tristete. Poate doar de nostalgie sau de o dulce ratacire. Am ochii mari si vad prin toate celulele si bulele fiintei mele arcuite.
Habar nu ai cata iubire se ascunde in nebunia gandurilor mele counter-intuitive. O fericire vie si zglobie care abunda de trairi nervoase, lascive, inundate de soare si parasutate in sperante.
E rupt in zambete core-ul simtirii mele. In mine cresc lastari de vie visinie si pasari cu penele zopsite plang anii roz, bombastici ai copilariei. Sunt munti si paradise ce se intrec in seva, galopand printre vise pitice, presarate cu libelule si afine.
Si nu am cheie, si nici zavor pentru aceasta imparatie. Sunt doar regina din legenda lastarilor de vie. O regina buna, vesela, dar trista. Legenda paradoxului din mine…
