Tu – regele Arthur. Eu – doamna lacului. Ti-am daruit sabia legendara. Candva, o sabie rece, cu tais nervos si invelis de diamante, care in mainile tale s-a imbonavit de ganduri efervescente, magice.
Arondight, Balmung, Caladbolg, Chandrahas, Claiomh Solais, Crocea Mors, Curtana, Durandal, Fragarach, Hauteclere, Hrunting, Joyeuse, Kusanagi, Shamshir-e Zomorrodnegar, Tyrfing, Zulfiqar nu stiu sa-mi dea sarutul mortii galbene.
Vrajitorul Merlin cel cu barba alba si pleoapele carliontate imi citeste descantece cu buze fermecate si tample izbavite de stele si abisuri.
Ma ridic din angoasele mele legendare… un viu trist… bolborosind ceva despre amfore, torti alungite si vinuri legate.
Am bratele patate de untdelemn si degetele ferecate. Si ma gandesc cu groaza: e al dracului de trist, dar in definitiv nimeni nu a putut sa scoata sabia din piatra in afara de regele Arthur. Et nullus evadebat vivus qui eo vulnerabatur*.
*Si nimeni din cei atinsi de ea nu s-au mai vindecat vreodata.
O femeie este un mister neinceput, nepriceput, fara contururi, patat subtil de absolut.
Asculta o femeie.
Imbata-te cu buzele ei.
Pierde-te in bratele ei.
Respira in trupul ei.
Ascunde-te sub genele ei.
Citeste-i unduirile.
Culca-te cu gandurile ei.
Scrie despre sexualitatea ei.
Leneveste cu obrazul pe sanii ei.
Nu ii promite nedefinitul.
Arata-i stelele.
Ascunde-i visele in podul palmei tale stangi.
Spune-i povesti.
Vorbeste-i obscen.
Trezeste-te imbracat in pletele ei.
Du-o la meci.
Imparte cu ea berea si micii reci.
Si nu pleca fara sa zici nimic. E ca si cum ai calca pe lacrimi, strivind flori. Nu te teme. Nu te va prinde in clesti. Ea nu vrea decat sa ridice zmei.
Imi danseaza cuvintele pe maini, aburite, ca niste bratari subtiri, metalice, cu pasii sidefati si inima mica, mica, cat o gamalie. Tresar sub crengi miruite de nuc falic, care imi leaga anima in mistere batrane, negraite de buze muritoare. Mi-au spalat fruntea salbatica, bantuita de miracole, cu stergare de plastic.
Am un creier fidel, jalnic, fanatic. El nu se abate de la ceea ce stie. Iubeste ce atinge… cu nebunie. Creste din blandete, saltand cu voiosie pe trambuline.
Sap garduri noi, rup praguri vechi si plang cu pieptul incretit de fericire. Ma plictisesc de nemurire. Am pumnii adanc infipti in matcile dumnezeirii.
Nu sufar de tristete. Poate doar de nostalgie sau de o dulce ratacire. Am ochii mari si vad prin toate celulele si bulele fiintei mele arcuite.
Habar nu ai cata iubire se ascunde in nebunia gandurilor mele counter-intuitive. O fericire vie si zglobie care abunda de trairi nervoase, lascive, inundate de soare si parasutate in sperante.
E rupt in zambete core-ul simtirii mele. In mine cresc lastari de vie visinie si pasari cu penele zopsite plang anii roz, bombastici ai copilariei. Sunt munti si paradise ce se intrec in seva, galopand printre vise pitice, presarate cu libelule si afine.
Si nu am cheie, si nici zavor pentru aceasta imparatie. Sunt doar regina din legenda lastarilor de vie. O regina buna, vesela, dar trista. Legenda paradoxului din mine…
O picatura rotunda sau ovala, care ti se prelinge in melodii surde pe campurile mintii, in nestire, scufundandu-se in vazduhurile pamantii ale inimii. Nu… nu e o picatura bolnava, obsedata de amfetaminele din soare, prelinsa pe o frunza de-menta creata. E dansul fiintei tale transcedentale, in care iti imbratisezi lumina firava si o transpui in mii de ganduri si cuvinte sedentare, ucise pe buze rujate in sunete artificiale.
M-am hotarat sa nu mai vorbesc in metafore ermetice. Sa nu mai urc pe trepte oblice, care coboara din gol in lume. Sa ignor dansul picaturilor evlavioase sau desantate. Sa nu mai plang atunci cand tenebre selenare imi fura picaturile minuscule, argintate. Sa le ascund in manusi de matase.
Am mainile goale si imi asez visele albe sub stele indepartate, care asteapta si ele sa ploua din nou cu picaturi… mai mari si mai sfioase… ca niste mere rubensiene, stropite cu framantari albastre.
Mi-e sete de picaturi arse de lumina si impaturite in zahar. De cuvinte magice cu gene brune sau metalice, care sa imi palmuiasca tristetea si sa ma prinda in brate de dulceata. Am nevoie de priviri atavice, vopsite in verde copt, care sa imi perforeze timpanele sedate intr-un do suav... major. Ca sa ma scutur de picaturi tarzii, nervoase, evadand in libertate.
Poate ca voi zambi ca un copil fascinat de albine, avid de vanat fermecat. Si poate ca voi uita cum e sa atingi picaturi nordice, care iti erodeaza tiglele… intr-un joc de sah al inimii camuflate sub acoperisul mintii.
E ludica tristetea asta in picaturi. Un simt al umorului molipsitor si meschin...
Am scapat bagheta magica din maini intre coloane de picaturi. Degeaba te mai ascunzi sub palarii.
