Timpul de buzunar se intampla mecanic, aproape monocord, ca o scufundare in repetitie, in platitudinea unui perpetuum mobile ironic si inexpresiv.
Catatonic, ca o fasie de lut rigid, timpul pare ca s-a lasat amestecat indelung sub tulburarea mladioasa a mainilor, iar muschii matasosi i-au intarit suflarea.
Cat de simple erau altadata cuvintele, cat de sacre imbratisarile, cat de salbatica zapada din flori filigranate, deasa si curata, precum seninul apus al ochilor albastri.
Ma iubeau inocenta, cu parul ud, sarutata pe ambii obraji de sangele fierbinte, iar frigul mirosea divin, toropit de o inghititura de votca.
Iubeam firescul, cerul portocaliu aprins, campurile acoperite de zapada, pensiunea ieftina si drumul care stralucea palid in umbrele liliachii ale farurilor.
Mergand spre apus, timpul s-a risipit insa in apoeticul privirii, acoperindu-se docil cu auriul gloriei de moment, asezat la adapostul opiului pajistilor verzi...
Imi cer iertare pentru strainatatea ce o ascund la piept... Imi cer iertare si ingenunchez pentru splendoarea iernilor aburind a povesti...
Goli si cel din urma pahar, asteptand cuminte ca lumina privirii sa dispara marunta in aerul vibrant, printre teancuri de carti vechi, incremenite in finitudinea unui deznodamant prea previzibil pentru a mai fi parcurs.
Ea, o femeie cu palmele reci, care purta o jacheta de motociclist peste o rochie cu imprimeu floral, nu putea sterge praful din unghere imposibile.
Plecase visatoare, insa gandurile ei se lovisera trufase de pasarele opuse ale unei nave ancorate in frumusetea unui "niciunde".
Trebuia sa aiba curajul sa deschida camera in care a abandonat tot... toate lucrurile teribile care au crescut din seva viselor, zgomotul fragil al clipei, amprentele unui zambet mandru, impacat.
Totul avea sa fie alb, un alb turbat, doar pentru ea, un popas in splendoarea infinitului de a lupta pentru o iluzie simpla, cu miez curat. Pentru un fior liber, inalt...
Poate ca vara a fost mai degraba un vis urat, un cosmar cu ochi mici, schimonositi, care m-au tarat prin noroiul celei mai negre dureri.
Insa toamna a venit cu lumina ei fierbinte risipita in priviri calde...
cu aburi incandescenti striviti de pori moi, cu salturi adanci care mi-au inghetat frica de a deschide ochii, cu perdele incinse scaldate in briza proaspata, cu trandafiri invizibili culesi dintr-o gradina cu ploaie...
cu buze pulsand pe sira spinarii, cu degete razand prostute, cu atingeri caraghioase, cu strangeri de mana adevarate, cu jar aprins, cu focuri de tabara, cu mare, cu rasete in loc de muzica si valuri in loc de lacrimi...
cu buburuze curajoase, cu fluturi, cu viori, cu gene care au inceput sa caute zgomote in imagini, cu incredere, cu libertate, cu aer...
cu ea in loc de el, cu el in loc de ea, cu respiratii suav pictate, cu pasari de aur ratacind printre vapoare...
cu doi oameni fericiti care sterg cu o guma fina tot ce e incert, incolor sau trist...
cu o femeie si un barbat care si-au amintit unde isi tineau ascunsi soldateii de plumb.
Dimineti fara oglinzi,
dimineti lenese,
dimineti cu aripi,
dimineti cu fluturi in stomac,
dimineti cu nisip si valuri,
dimineti pe balcon,
dimineti cu parul ciufulit,
dimineti cu perne explodand,
dimineti pentru copii desculti,
dimineti simple,
dimineti desprinse lent din nopti imbratisate,
dimineti cu jazz in surdina,
dimineti fara graba,
dimineti fara dureri ascunse,
dimineti fara teama...
Vantul de matase adulmeca balustrada blindata de o dunga de praf.
Intr-o mana strange un ziar murdarit de cerneala formelor, iar in celalalt brat isi sprijina povara suava a trupului.
Pamantul se strange ca un vin alb tulburat de damf si tarie. Dupa un zid, scaldat in baia timpului, soarele rosu-putred se estopeaza intr-o perdea torentiala de ceata, drapata in gri pur, inalt.
S-a vindecat de bolile iernii... de dorul adanc, de aerul intepator care prindea radacini pe mulajul porilor inca fragili.
Incepe sa vada tot mai clar cine este, cine urmeaza sa devina, intr-o incrucisare a Sinelui cu extazul risipirii, a putintei-de-a-fi cu exaltarea de a pluti in decor, intr-o coregrafie ludica.
Nu stie cand a indraznit sa devina femeie...
Cand a inceput sa se iubeasca cu toata splendoarea tandretii.
Sa se imbrace neglijent-sic.
Sa vorbeasca cochet.
Sa zambeasca orbitor.
Sa respire cu o formidabila pofta.
Sa priveasca invadata de incredere punctul ei rebel, inlantuit de eleganta nobletii.
Se intindea uneori pe targa luciditatii, afisand aroganta rece a muschiului golit de pietatea miscarii. Nu mai avea nimic de abandonat, nimic pretios de aruncat, nici macar o atingere pentru care s-ar fi tocmit elegant.
La scara unei vieti, totul era insa doar mulajul in ghips a unei zbateri grotesti, disimulate sub masca protestului infinit.
Nu era un crez prabusit si nici macar capitularea neconditionata in fata neincrederii intime si totodata agresante.
Era doar inceputul unei noi ere filtrate prin miopia deziluziei, pe care o intampina cu o curtuazie tandra si seductia morbida a platitudinii pure, atemporale...
Se gandea ca toata aceasta maretie pe care o strivise frenetic intre imbratisarile bocancilor nu poate fi omisa din invizibilul gandirii. Si avea dreptate...
Omatul nici macar nu ii adusese dezvatul. Pentru ca dezvatul nu se invata. Pentru ca florile cu urme de pamant au imprimeuri de sticla prinse in palma ca intr-o tesatura holografica. [...]
Septembrie s-a agatat vag de o spirala albastra, care s-a fisurat apoi luminoasa pe soldul ei lenes, imbaiat nud in aburi de cafea cu lapte.
Lui i-a lipsit mirarea si setea neomeneasca de a strivi invelisul cuvantului fraged, ascuns in corzile vocii ca intr-o cutiuta muzicala.
Ea i-ar fi daruit un disc de vinil cu emotii goale pe care el mai apoi avea sa picteze glasul Frumosului etern, acordat pe un fundal alb, scaldat in lumina palida.
In plutire s-ar fi imbracat in praf stelar cu aroma de rasarit, picurat in clipiri de matase pe veranda umeda din dimineata plutitoare.
Intr-un film... oarecare.
Bloo era mica, aproape nevazut de mica, ceva mai mica decat casuta de lemn ud in care aseza pe furis sabii de tinichea, ascutitori cu miros de cauciuc murdar si pumni dulci, fericiti prosteste de nori din vata pe bat topiti in cerneala ploilor.
Pentru ca Bloo iubea lupii si le invelea coltii in cearsafuri de argint si povesti, iar apoi, in amiaza tacerii, le mangaia bland dansul portocaliu si tragea usor usile rezemate in mare, fara manerul unei intrebari.
Pentru ca Bloo astepta mandra cu palma incercanata de julituri intr-o ceainarie parfumata, cu milioane de flori lenese de frig si picaturi moi.
Pentru ca Bloo avea un zbor secret, un zambet nestiut, fructat, adanc, maruntit din incheieturile bratului stang pe petalele pianului de fum.
Pentru ca Bloo isi imagina mereu cum ar fi sa imbratiseze un lup, un lup caruia sa nu ii fie foame. Un lup care sa ii zambeasca sincer printre blitzuri metalice...
Suvite nepieptanate,
un bol de lut fierbinte,
pulsatie,
flori strivite suav de piele,
sare.
Cortine trase peste ganduri,
mijloc,
blazare,
aplauze neinspirate,
puncte de suspensie cocotate in varf de aer.
Vant,
tumult,
soapte,
delir,
putin soare.
Pana cand?
O mare de asfalt nerespirat,
nisip ascuns in talpa,
zgarieturi,
fluturi cazuti printre valuri.
Din nou suvite nepieptanate...
Intr-o zi incepi sa vezi cu adevarat...
Te trezesti pe jumatate buimac, cu palma incaruntita, mahmur de ploi indoite, inabusite de un soare firav.
Si cumva... infiorat de nuditatea unei dimineti pulverizate din pasteluri mate, moi-arzatoare, alergi cu degetele goale prin scrum imprastiat.
Uite, o picatura alba, o pata de lumina incrustata in negru adanc, curat...
Oglinda aburita prin care odata priveai devine clara, iar apoi ireala, ca o secunda sparta de un "da" petulant, spus mie si nimanui altcuiva...
M-am catarat aici in pomul meu verde-racoros sa gust din ploi si sa respir prin pori intepatori curatenia cerului fierbinte si matasos.
Ieri... nu stiam cum se misca Sarpele, incolacit in viermi veninosi, in negasire si uitare.
Astazi imi hranesc sufletul si padurile lui moi cu frunze murdare si trupuri firave de flori.
Puterea mea impura alearga prin aer ars pasari luminoase, cu aripi inserate...
si Ochiul nu mai simte setea galbena,
si iarba a cazut inalta, culcata pe buze muscate,
si lumina mea inteleapta spala cu ploi uleioase Otrava prelinsa in izvorul Copacului.
Am adormind sub Soare, intr-o noapte calda si curata, si cumva, m-am trezit ingropata in Zapada ta statuta, murdara...
